Valoarea brandurilor companiei Transavia a fost estimată la 81 mil. euro în 2021, plus 10%

Autor: Florentina Niţu 13.04.2021

Transavia, cel mai mare produ­că­tor de carne de pui de pe plan local, con­trolat de familia Popa, cu o pro­ducţie de 90.000 de tone de carne de pui/an şi 40 de milioane de pui de o zi, are o valoare cumulată a portofoliului de 81 de milioane de euro, potrivit Brand Finance Romania, care a întocmit un raport privind cele mai valo­roase şi puternice branduri româneşti. Faţă de ediţia prece­dentă, din 2020, com­pania a crescut cu 8 milioane euro.

„Este o confirmare a importanţei investiţiilor noastre în imagine şi ali­nierea activităţii noastre zilnice la cele mai înalte exigenţe interna­ţionale, chiar şi în vremurile de incertitudine pe care le traversăm“, a spus Ioan Popa, preşedinte şi fondator al Transavia, unul dintre cele mai solide businessuri de familie autoh­tone, cu afaceri de 165 de milioane de euro în 2019 şi peste 2.400 de angajaţi.