Deficitul de cont curent a explodat şi a ajuns la finele lunii februarie la 1,62 miliarde euro, de patru ori mai mult decât în primele două luni din 2020

Autor: Roxana Rosu 13.04.2021

Deficitul de cont curent s-a majorat în perioada ianuarie-februarie la 1,62 miliarde euro, de patru ori mai mult decât în perioada similară din 2020, când se cifra la doar 431 milioane euro, arată datele BNR.

România a încheiat prima lună din 2021 cu un deficit de 239 milioane euro, ceea ce înseamnă că în luna februarie dezechilibrul balanţei de cont curent s-a majorat cu 1,38 miliarde euro.

Printre factorii care au determinat evoluţia din primele două luni ale anului se află şi creşterea cu 485 milioane euro a deficitului din zona schimburilor comerciale internaţionale, care a urcat la 3,1 miliarde euro.

În schimb, balanţa serviciilor a avut o tendinţă pozitivă şi a înregistrat un excedent de 1,5 miliarde euro, cu 265 milioane euro mai mare faţă de ianuarie-februarie 2020. Dintre acestea, transportul a avut un excedent de 701 milioane euro, în uşoară creştere faţă de anul trecut, iar turismul şi-a redus deficitul la 220 milioane euro, de la 485 milioane euro.

În acelaşi timp, pe zona veniturilor primare excedentul s-a redus cu 463 milioane euro,  la 313 milioane euro, în condiţiile în care pe segmentul  veniturilor din investiţii deficitul s-a adâncit la 1,7 miliarde euro, de la 1,3 miliarde euro în ianuarie-febraurie 2020.

Un alt factor care a influenţat creşterea deficitului de cont curent în primele două luni din acest an este trecerea  balanţei veniturilor secundare pe minus, cu un deficit de 358 milioane euro, comparativ cu un excedent de 155 milioane euro în perioada similară a anului 2020. Potrivit BNR, veniturile din administraţia publică aveau a finele lui februarie un deficit de 609 milioane euro, faţă de doar 77 milioane euro în februarie 2020.

Investiţiile străine directe  au însumat 578 milioane euro (comparativ cu 690 milioane euro în perioada ianuarie - februarie 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 823 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 245 milioane euro.

România a încheiat 2020 cu un deficit de cont curent de 10,98 miliarde euro, în creştere cu 500 mil. euro.