Valeriu Gheorghiţă: 95% din cei programaţi la rapelul cu AstraZeneca s-au prezentat la vaccinare

Autor: Petru Mazilu 13.04.2021

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, susţine că aproape toate persoanele programate în prima zi a rapelului cu AstraZeneca s-au prezentat la centrele de vaccinare.

Luni, au fost vaccinate cu a doua doză a serului AstraZeneca primele persoane din România. Aproape toţi cei programaţi s-au prezentat la centrele de vaccinare, conform programării.

„A început de ieri. Pot să vă dau exemplul zilei de ieri 95% din cei programaţi la rapel s-au programat. O bună parte dintre persoane au avut posibilitatea să facă rapelul înainte de săptămâna opt din diverse motive şi astfel procentul este nesemnificativ. Poate sunt persoane care au dezvoltat infecţia între timp. Nu este din statistică regăsită la celelalte tipuri de vaccinări. Apreciem pe baza datelor înregistrate în ziua respectivă un număr optim de persoane care s-au programat pentru doza 2 şi cred că a fost decizie înţeleaptă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a mai spus că persoanele care nu mai vor să se vaccineze cu AstraZeneca nu au altă variantă pentru doza a doua.

„Recomandarea este să facem rapelul cu acelaşi vaccin. Varianta cu rapelul cu alt vaccin nu este în acest moment susţinută de dovezi ştiinţifice. OMS a precizat că nu avem o bază ştiinţifică pentru a recomanda asocierea de vaccinuri care folosesc tehnologii diferite”, a precizat Gheorghiţă.