Italienii de la Sofidel rămân la afaceri de 57 mil. euro, cu un profit de 1 mil. euro, cu fabrica din Călăraşi. Grupul italian Sofidel a cumpărat Comceh Călăraşi în 2010

Autor: Laurentiu Cotu 14.04.2021

Sofidel România, producătorul unor branduri de hâr­tii igienico-sanitare precum Onda, Volare sau Regina, a ra­portat pentru 2020 o cifră de afaceri de 274,5 milioane de lei (57 milioane de euro), în creştere cu aproximativ 1% faţă de anul ante­rior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania a reve­nit anul trecut pe profit, realizând un câştig net de peste 5 milioane de lei (aproximativ 1 milion de euro), de la o pierdere de 1,9 milioane de lei (aproximativ 413.000 de euro) suferită în anul pre­ce­dent, conform da­te­lor publice. Sofidel România a avut anul tre­cut un număr me­diu de 248 de angajaţi.