Investiţi în România! Daniel Stan, primarul municipiului Târgovişte: Avem nevoie de un drum cu patru benzi spre Bucureşti. Noi am investit în infrastructura oraşului, dar economia trebuie să crească

Autor: Bogdan Alecu 15.04.2021

Infrastructura regională poate susţine dezvoltarea unui judeţ sau a unui oraş iar aceasta trebuie realizată cât mai urgent, în condiţiile în care deja drumul actual, DN71, este sufocat de trafic. Oraşul susţine investiţiile, dar are nevoie şi de susţinere din partea guvernului central.

Construcţia rapidă a infra­struc­turii moderne poate ajuta dezvoltarea unei re­giuni, însă amânările la ne­sfârşit fac mai mult rău, consideră Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte.

Lângă Târgovişte Arctic a construit o nouă fabrică, însă aceasta are nevoie de infrastructură modernă pentru a se dezvolta în continuare.

„În judeţ avem investitori importanţi pre­cum Arctic, care are o fabrică şi la Ulmi, lângă Târgovişte şi are ieşire directă la DN71, mai sunt şi alţi operatori în jurul Arctic iar aceştia aveau nevoie de un drum de două benzi deoarece de acolo ies zilnic sute de camioane“, a explicat primarul.

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a anulat proiectul lărgirii actualului drum naţional la două benzi pe sens în condiţiile în care mai bine de jumătate din lun­gimea acestuia ar trece prin localităţi care ar fi „rupte în două“ şi a lansat în li­ci­taţie un proiect tehnic pentru con­struc­ţia unui drum expres.

„Discutăm de drumul Bâldana - Târgovişte deoarce de la Bâldana la Bu­cu­reşti există deja un drum cu patru benzi. Există un proiect de modernizare şi lăr­gire la patru benzi a DN71, iar proiectul a ajuns la faza pe execuţie dar a fost aban­donat, s-a reziliat contractul deşi există pentru el o finanţare europeană de 120 de mi­lioane de euro. Acum nu s-a reluat licita­ţia ci se merge pe ideea unui drum expres care să ocolească localităţile dar pentru care nu există un orizont de timp, şi nici nu avem sur­să de finanţare cum avea proiectul vechi care ar fi fost pus în practică mai re­pe­de. O legătură pe patru benzi cu Bucu­reştiul este vitală pentru dezvoltarea ora­şului Târgovişte şi a judeţului Dâmbo­viţa. Anul acesta trebuia să se realizeze proiectarea iar în următorii doi ani să se realizeze execuţia“, a explicat primarul.

Cea mai recentă investiţie în Târgo­viş­te este cea a Prime Kapital în Dâm­boviţa Mall, de peste 50 mil. euro într-un centru comercial de 70.000 mp suprafaţă construită.

„Prime Kapital a investit 50 mil. euro într-un mall. Este un proiect început de ceva vreme şi pentru care consiliul ju­deţean Dâmboviţa a pus la dispoziţie un teren iar investitorul a venit şi a realizat rapid investiţia. Mallul este acum şi un contribuabil important pentru bugetul local şi a generat multe locuri de muncă şi s-a dezvoltat o nouă zonă a oraşului. Acea zonă reprezintă şi un complex de investiţii realizate de primărie, Consiliul Judeţean şi Prime Kapital. Discutăm acolo de construcţia infrastructurii realizată de consiliul judeţean, un drum pe patru benzi, reţea de canalizare, apă curentă şi iluminat public, parcări şi urmează şi locuinţe ANL. Acolo era o fostă unitate militară inaccesibilă publi­cului de peste 20 de hectare. Acolo va mai fi construit un sediu RAR şi prin Compania Naţională de Investiţii se va construi şi un stadion“, a spus primarul.

El a subliniat că pentru a atrage inves­titorii a mizat e extinderea infrastructurii oraşului şi pe menţinerea taxelor la un nivel scăzut.

„Este important pentru administraţie să existe investiţii iar noi sprijinim investitorii deoarece sunt achitate taxe, sunt create locuri de muncă. Îi sprijinim prin construcţia unor noi zone de investiţii cum ar fi aceasta din proximitatea noii centuri ocolitoare iar acum lucrăm la inelul doi de centură şi vrem noi zone de dezvoltare pentru a redeveni un oraş care să atragă investitori. Investitorii vor găsi la Târgovişte forţă de muncă bine calificată. Avem un oraş cu o industrie dezvoltată şi avem şi o universitate care furnizează forţă de muncă. Din punct de vedere al taxelor, nu am mai crescut taxele de cel puţin şapte ani. Infrastructura e acum este la un nivel mulţumitor şi atitudinea faţă de investitori este una bună. În Târgovişte aveam mari fabrici precum cea de oţeluri speciale sau uzina de utilaj petrolier. Administraţia locală trebuie să asigure o in­fra­structură decentă care să îndepli­neas­că cerinţele investitorului prin pro­iecte de urbanism în funcţie de necesi­tăţile investitorilor“, a explicat Daniel Stan.

În plus, oraşul a mizat pe investiţii în infrastructura şcolară.

„Târgovişte este pe locul secund la nivel naţional după fondurile europene atrase per locuitor cu peste 700 de euro per cetăţean. Acum vrem o performanţă mai bună. Sunem în plină etapă de exe­cu­ţie a programelor cu fonduri europene. Am finalizat câteva proiecte pe fonduri europene precum o şcoală gimnazială transformată inegral cu 20 mil. lei. Acolo am extins sala d sport, am consruit un corp nou de clădire, am mărit numărul claselor de la 24 la 36, am realizat o bază sportivă iar clădirea veche a fost reabilitată integral. Acolo avem peste 1000 de copii în acest moment. acolo am avut 98% finanţare europeană şi este una dintre cele mai moderne din România. Acum avem proiecte similare şi pentru celelalte şcoli din Târgovişte. Infrastructura educaţională a fost o prioritate pentru noi şi am atras fonduri europene. Am avut şi 30 de investiţii prin programul de dezvoltare locală cu extinderi şi reabilitări de creşe şi grădiniţe sau reabilitare de drumuri“, a subliniat primarul

În plus în cadrul unui proiect european oraşul achiziţionat primele 28 de autobuze hibrid Mercedes-Benz Citaro, parte a unui proiect cu o valoare de peste 170 mil. lei iar în total vor fi 40 de autobuze.