Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Carmen Bobu, investitoare la Bursă: Am avut randament de 20% în 2020. Transilvania Broker de Asigurare şi Nuclearelectrica, cele două acţiuni care au tractat profitul. Investitoarea are la BVB un portofoliu în valoare de peste 4 mil. lei

Autor: Tibi Oprea 16.04.2021

Carmen Bobu, investitoare activă în piaţa de capital de aproximativ 20 de ani, spune că a încheiat anul 2020 cu un randament de 20% pe deţine­rile de la Bursa românească, profitul fiind generat în principal de acţiuni ca Transilvania Broker de Asigurare (simbol bursier TBK) şi Nuclear­­electrica (simbol bursier SNN).

„În martie 2020 m-am speriat şi am ieşit pe cash. Apoi, încet-încet m-am obişnuit şi cu pandemia şi cu mediul de investiţii care avea premise de creştere chiar din vară şi am intrat la cumpărare. Am vândut şi acţiuni pe care le-am recumpărat. Am avut o creştere în jur de 20% pe medie în 2020 faţă de 2019. Am avut creştere la Transilvania Broker de Asigurare şi la Nuclearelectrica, aces­tea au fost cele două acţiuni care au tractat profitul meu pe anul 2020“, spune ea.