Recuperarea economiei americane prinde viteză datorită revenirii încrederii, pieţei muncii şi sectorului manufacturier

Autor: Catalina Apostoiu 18.04.2021

Redresarea celei mai mari economii a lumii accelerează în condiţiile în care stimulentele, progresul campaniei de vaccinare şi redeschiderea afacerilor determină o creştere însemnată a cheltuielilor de consum, o restrângere puternică a disponibilizărilor şi o revenire a producţiei fabricilor, scrie The Wall Street Journal.

Vânzările de retail au urcat cu 9,8% în martie, creşterea chel­tuielilor de consum, cel mai im­portant driver al activităţii economice, venind în condiţiile în care guvernul american a început distribuirea de stimulente de sute de miliarde de dolari către gospodării. Avansul a fost cel mai puternic în termeni lunari din mai anul trecut.

Separat, aproape cu 200.000 de muncitori mai puţin au depus cereri pentru beneficii de şomaj săptămâna trecută. Deşi cererile se situează în continuare peste nivelurile de la începutul anului trecut, cifra de săptămâna trecută a fost cea mai scăzută din martie 2020. Numărul celor care primesc beneficii de pe urma unei game de programe federale de urgenţă a fost de asemenea mai redus.

Guvernul american a anunţat de asemenea că producţia industrială a înregistrat o revenire în martie după un declin în februarie. Producţia fabricilor, care a avansat cu 2,7% lunar, a contribuit la această revenire. „Datele reflectă rezistenţa economiei americane“, potrivit lui Joseph Brusuelas, economist-şef la RSM.

Acesta arată că cheltuielile din sectorul serviciilor, care reprezintă majoritatea cheltuielilor de consum, ar putea accelera în continuare pe măsură ce eforturile suplimentare de stimulare a economiei se fac simţite la nivelul acesteia în restul anului.

Economiştii se aşeaptă ca aceste cheltuieli de consum, care reprezintă aproximativ două treimi din PIB-ul american, să împingă creşterea celei mai mari economii a lumii către cele mai bune rate din ultimele decenii.

Economiştii chestionaţi de WSJ estimează că PIB-ul american va avansa cu 6,4% în 2021, faţă de rata de 5,95% previzionată în martie.

Totuşi, temerile legate de traiectoria pandemiei persistă, în condiţiile în care numărul cazurilor a înregistrat o uşoară creştere recent, iar eforturile de vaccinare sunt complicate de problemele legate de vaccinul Johnson & Johnson.