Averea la Bursă a lui Viorel Cataramă, fondator şi acţionar majoritar al Elvila Bucureşti, a urcat cu aproape 3 mil. lei de la începutul anului 2021 la aproape 13 mil. lei

Autor: Liviu Popescu 19.04.2021

Viorel Cataramă, fondator şi acţionar majoritar al producătorului de mobilă Elvila Bucureşti, are o avere la bursa de la Bucureşti, prin intermediul plasamentului la compania pe care o controlează, de aproximativ 12,9 mil. lei (2,6 mil. euro), arată calculele realizate de ZF din platforma BVB. De la începutul anului 2021 încoace averea antreprenorului s-a majorat cu aproape 3 mil. lei pe fondul aprecierii acţiunilor Elvila cu 28%.

Potrivit datelor BVB, lichiditatea la emitentul Elvila de la începutul acestui an este de circa 125.000 de lei, printre cele mai scăzute de la Bursa românească. De altfel sunt şedinţe la Bursa de la Bucureşti când se tranzacţionează acţiunile Elvila de câteva sute de lei, de exemplu pe 15 aprilie 2021, când au fost înregistrate tranzacţii de 740 lei. Elvila are o capitalizare de aproape 20 mil. lei. Viorel Catarama are o deţinere de 65% din companie.