Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: Încă 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal la metrou al statului au fost desfiinţate

Autor: Petru Mazilu 17.04.2021

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă că încă 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desfiinţate. Acţiunea s-a desfăşurat vineri seara în 10 staţii de metrou.

Acţiunea de desfiinţare a spaţiilor comerciale de la metrou continuă, a anunţat ministrul Cătălin Drulă pe Facebook. Vineri seara au fost desfiinţate zeci de spaţii din diferite sectoare ale Capitalei.

„Seara trecută, 63 de spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desfiinţate în 10 staţii de metrou. Mulţumesc primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, primarilor sectoarelor 1, Clotilde Armand, 2, Radu Mihaiu, şi 6, Ciprian Ciucu, care au desfăşurat în ultimele 2 săptămâni activităţi de desfiinţare a construcţiilor ilegale. Ieri seară, într-o acţiune amplă, primăria sectorului 4 a desfiinţat spaţii ilegale din 7 staţii de metrou (Piaţa Unirii 1, Constantin Brâncoveanu, Piaţa Sudului, Eroii Revoluţiei, Apărătorii Patriei, Tineretului, Timpuri Noi). Mulţumesc d-lui. primar Băluţă pentru mobilizarea excelentă”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Ministrul Transporturilor a mai dezvăluit faptul că Metrorex a depus solicitări şi către primăriile sectoarelor 3 şi 5. „Sunt convins că şi acolo se va restabili legalitatea cât de curând”, a precizat Drulă.