Cîţu îi atacă dur pe adversarii politici: PSD rămâne principalul duşman politic şi al stabilităţii

Autor: Petru Mazilu 17.04.2021

Premierul Florin Cîţu a atacat principalul partid de opoziţie în timpul discursului său ţinut după ce Agenţia Standard & Poor's a îmbunătăţit ratingul României pentru prima dată în ultimii opt ani. Avem această reuşită în condiţiile în care PSD ne atacă în permanenţă, a spus Cîţu.

Discursul premierului Florin Cîţu a fost ţinut sâmbătă, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a spus despre PSD că rămâne principalul duşman al stabilităţii României.

„Am făcut aceste lucruri în condiţiile în care PSD ne-a atacat şi ne-a pus piedici constant. Sunt sigur că până şi Ciolacu şi PSD înţeleg că am luat cele mai bune măsuri. PSD rămâne principalul duşman politic şi al stabilităţii”, a spus Florin Cîţu.

La finalul declaraţiei sale, Florin Cîţu s-a adresat miniştrilor din cabinetul pe care îl conduce.

„Am un mesaj pentru membrii guvernului Cîţu. Trebuie să implementăm reforme, aveţi obligaţia să urgentaţi reformele în ministere, în agenţii, pentru bunăstarea tuturor românilor”, s-a încheiat mesajul transmis de Florin Cîţu, sâmbătă, de la Palatul Victoria.