Încă un scandal zguduie sistemul bancar european: Şeful celei mai mari bănci din Danemarca este forţat să plece după o investigaţie de spălare de bani

Autor: Eduard Ivanovici 19.04.2021

Danske Bank a decis să îl înlocuiască pe CEO-ul Chris Vogelzang, în condiţiile în care fostul executiv al băncii ABN Amro a devenit ţinta unei investigaţii de spălare de bani în Olanda, notează Bloomberg.

Vogelzang, care a fost CEO-ului celei mai mari bănci din Danemarca în ultimii doi ani, va fi înlocuit de Carsten Egeriis, head of risk management în cadrul Danske.

Mişcarea vine în urma unei decizii a autorităţilor daneze de a-l cataloga pe Vogelzang drept „suspect în ceea ce priveşte investigaţiile asupra unor potenţiale încălcări ale legislaţiei olandeze, asociat cu un caz de spălare de bani în interiorul ABN Amro”.

Danske este deja subiectul unor investigaţii de spălare de bani din Statele Unite şi Europa. Vogelzang s-a alăturat board-ului în 2019 cu intenţia de a curăţa reputaţia băncii şi de a-i reconsolida imaginea de instituţie transparentă.

„Sunt extrem de surprins de decizia autorităţilor olandeze. Am părăsit ABN în urmă cu peste patru ani şi m-am împăcat cu faptul că mi-am gestionat responsabilităţile de management cu integritate şi dedicare. Statutul de suspect nu spune că voi fi acuzat”, spune Vogelzang.

Între timp, autorităţile financiare din Olanda au declarat că ABN a încălcat ani la rândul legile de combatere a spălării de bani.

Vogelzang a fost şeful diviziilor de retail şi private banking ale ABN timp de opt ani, părăsind compania în 2017 din cauza unor serii de schimbări la nivel de management. Instituţiile de presă au scris la acea vreme că Vogelzang era văzut drept principalul candidat pentru funcţia de director executiv, însă poziţia i-a fost refuzată de către guvernul de la Haga, care deţine peste 50% din ABN.

Danske a intrat pe radarul ziarelor internaţionale în 2018, când a confirmat suspiciunile cu privire la fluxurile non-rezidenţiale ale unei filiale din Estonia, în valoare de 200 de miliarde de euro, eveniment ce a încheiat carierele mai multor executivi, incluzându-l aici şi pe CEO-ul Thomas Borgen.