Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Vivre a vândut bonduri de 7 mil. euro la 5,5% dobândă pe an. Monica Cadogan, CEO: Am simţit că este corect să acomodăm şi ofertele peste dobânda pe care am avut-o anul trecut

Autor: Tibi Oprea 20.04.2021

♦ Obligaţiuni de 34,5 mill. lei ale retailerului au intrat luni în sistemul BVB.

Vivre Deco, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decoraţiuni şi pro­duse pentru lifestyle din Europa Centrală şi de Est, a încheiat anticipat un plasament privat de obligaţiuni în urma căruia a atras de la investitori 7 mil. euro la o dobândă de 5,5% pe an, plătibilă semestrial, respectiv la limita superioară a ofertei.

„Am închis vineri plasamentul. A fost o săptămână specială, în sensul că ne-am întâlnit cu un entuziasm sperat, dar neestimat cu adevărat. Am avut o suprasubscriere importantă şi am închis plasamentul privat la limita superioară, 7 milioane de lei la 5,5% dobândă. Tocmai pentru că am avut un interes deosebit din partea pieţei, am simţit că este corect să acomodăm şi ofertele peste dobânda pe care am avut-o anul trecut, când am luat la 5,25%, pe de o parte pentru că am vrut şi credem că avem nevoie de combustibil pentru creşterea impresionantă a Vivre, dar am luat în seamă şi încrederea investitorilor pe care nu o putem dezamăgi“, spune Monica Cadogan, CEO şi fondator al Vivre.