ZF 15 minute cu un antreprenor. Ovidiu Şandor, CEO Mulberry Development: Vom vedea creşteri de preţuri atât la materii prime, cât şi la costuri de construcţie şi indirect la locuinţe. Din cauza pandemiei, compania a pus în aşteptare investiţia de 16 mil. euro în construcţia hotelului Radisson Blu din Timişoara

Autor: Miruna Diaconu 20.04.2021

♦ Compania controlată de antreprenorul din Timişoara a pus în aşteptare, din cauza crizei medicale generate de pandemie, investiţia de 16 mil. euro privind construcţia hotelului Radisson Blu din oraşul de pe Bega, dar în perioada următoare va relua dezvoltarea ♦ Proiectul ISHO, principalul proiect al Mulberry Development, continuă dezvoltarea şi include o componentă de birouri care va ajunge la un total de 50.000 mp.

Ovidiu Şandor, omul de afaceri care controlează unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Timişoara şi anume compania Mulberry Development, este de părere că în perioada următoare vom asista la o creştere a preţurilor atât la materiile prime, cât şi la costurile de construcţie, ceea ce va duce la o majorare a preţurilor locuinţelor.

„Vedem deja în oraşele în care vaccinarea merge bine o scădere constantă a îmbolnăvirilor, în aşa fel încât în a doua jumătate a anului, eu cred că vom remarca o revenire treptată la normalitate, lucru care se va resimţi şi în business. Vedem şi în zona rezidenţială o activitate importantă a cumpărătorilor care înţeleg că acea mult anunţată scădere a preţurilor de către unele persoane nu va veni. Cred că vom vedea, de fapt, creşteri de preţuri atât la materii prime, cât şi la costurile de construcţie şi atunci indirect vor exista majorări ale preţurilor locuinţelor“, spune Ovidiu Şandor, CEO, Mulberry Development, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Omul de afaceri este de părere că pentru multe businessuri criza din 2008 a fost mai dificilă faţă de cea actuală, generată de pandemie, în prezent fiind afectate doar câteva sectoare economice precum HoReCa. El spune că în multe cazuri businessurile nu au înregistrat scăderi considerabile, iar la polul opus au existat afaceri care au marcat creşteri. Totuşi, există posibilitatea ca anul acesta în industria construcţiilor să se înregistreze scăderi, după un 2020 favorabil.

„Anul trecut, când a început pandemia, proiectele în derulare au continuat pentru că atât pentru dezoltatori, cât şi pentru băncile finanţatoare şi pentru constructori a fost mult mai logic ca aceste proiecte să meargă înainte. O parte dintre aceste proiecte au fost finalizate între timp şi anul acesta cred că vor demara mult mai puţine lucrări sau vor demara în a doua jumătate a anului când situaţia legată de pandemie va fi mai clară“, explică antreprenorul.

Încă de la începutul acestui an au început discuţiile cu privire la întoarcerea angajaţilor în spaţiile de birouri, iar din ce în ce mai multe companii, mai ales cele internaţionale îşi fac planuri post pandemie. Ovidiu Şandor spune că multe joburi din zona tehnologiei sunt planificate a fi mutate din alte ţări în România.

„Cred că în a doua jumătate a anului şi, mai ales, la începutul anului viitor, vom vedea o revenire puternică la birou inclusiv ca urmare a presiunii unora dintre angajaţi. Mulţi sunt destul de obosiţi de această muncă de acasă unde echilibrul între viaţa privată şi viaţa de birou nu mai există. Noi estimăm o revenire la birou, sigur, nu pentru toată lumea, dar o să vedem o revenire importantă la birouri“, adaugă el.

Revenirea la birou va depinde foarte mult de viteza cu care efectele pandemiei se vor diminua, iar campania de vaccinare va fi un factor important în revenirea cât mai rapidă la normal.

Compania controlată de antreprenorul din Timişoara a pus în aşteptare din cauza crizei medicale generate de pandemie investiţia privind construcţia hotelului Radisson Blu din oraşul de pe Bega, dar în perioada următoare vor relua construcţiile. Investiţia se ridică la 16 mil. euro.

În pofida pandemiei, proiectul ISHO, principalul proiect al Mulberry Development, continuă dezvoltarea şi include o componentă de birouri care va ajunge la un total de 50.000 mp, o zonă rezidenţială, un parc, o parcare subterană şi hotelul Radisson Blu.

„Va mai dura câţiva ani până îl finalizăm, adaptăm o parte din conceptele proiectului nostru la ceea ce ne închipuim că va fi piaţa după pandemie şi ne uităm în continuare la oportunităţi de proiecte viitoare în ideea de ansambluri mixte. Aceasta credem că va fi direcţia pentru zona imobiliară în viitor“, precizează Ovidiu Şandor.

Antreprenorul spune că pe lângă Timişoara se gândeşte să meargă cu dezvoltări viitoare şi în Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Alba Iulia sau Braşov, fiind oraşe care au dovedit că au o adminitraţie care înţelege interesul comunităţii şi sunt deschise către atragerea de noi businessuri.

Ovidiu Şandor a intrat în lumea afacerilor în 1998 în domeniul textilelor, iar din 2005 a ales să meargă către zona imobiliară. Însă, în prezent, antreprenorul consideră că industria textilelor nu mai are un viitor, fiind una cu valoare adăugată mică.

„Pot exista în România firme în zona industriei uşoare, mai ales în zona de fashion, firme care dezvoltă un brand şi nu doar produc în România. Cred că pe zona strict de producţie de haine în România nu există un viitor adevărat“, este de părere Ovidiu Şandor.

Antreprenorul a făcut în urmă cu doi ani o investiţie în zona educaţională şi mai exact a deschis British International School of Timisoara, prima şcoală internaţională în vestul ţării.

„Este o fundaţie care operează acea şcoală, cred că România are nevoie de zona şcolilor private aşa cum România avea şi are nevoie de zona privată medicală, inclusiv pentru a diversifica oferta de educaţie disponibilă în mod public, dar şi pentru a crea o competitivitate şi o presiune pe sistemul public care are nevoie să îşi îmbunătăţească activitatea“, mai spune el.