ZF Agropower 2021. Mihai Coman, director la ICDP Piteşti – Mărăcineni: România are foarte mulţi pruni şi meri. N-aş vrea să aducem din import fructe pentru copiii noştri. „Ţinta noastră este să crească cantitatea de fructe proaspete şi procesate din România”

Autor: Florentina Niţu 21.04.2021

Mihai Coman, director al Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură (ICDP) Piteşti – Mărăcineni, instituţie de referinţă în cercetarea pomicolă românească, cu o activitate de peste jumătate de secol, consideră că România ar trebui să investească în culturile de prun şi măr, la care deţine cele mai mari suprafeţe cultivate, şi să le modernizeze şi extindă, astfel încât să-şi consolideze locul pe piaţă şi să câştige la export, ci nu doar să se focalizeze pe culturi noi, cum sunt cele de goji sau banana nordului.

„În 2027 vom avea 15.000 de hectare noi de arbuşti fructiferi, printre care şi aronia, lonicera japonica (folosită în medicina chineză - n.red) sau alte plante medicinale. Apar plantaţii noi, exotice, de banana nordului, kiwi sau smochin, dar România are foarte mulţi pruni şi meri şi trebuie să investim în continuare în ei, pentru că n-aş vrea să pierdem teren în faţa ţărilor vecine şi să aducem din import fructe pentru copiii noştri”, a spus Mihai Coman, în cdrul emisiunii ZF Agropower. 

În 2019, numărul de pomi pe rod din livezi şi grădinile familiale a fost de 34,4 milioane de pruni, 23,6 milioane de meri, conform datelor de la Insitutul Naţional de Statistică. Numărul total al pomilor fructiferi era de 73,8 milioane, cu 23 de milioane mai puţin decât în anul 2010, mai arată datele statistice. „Dacă vedem global, situaţia din România nu este foarte bună, doar gândindu-ne că în ultimii 25 de ani nu s-a investit decât în pomicultura de grădină, pe suprafeţele mici sau în curţile oamenilor. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a cuprins o măsură foarte importantă dedicată acestei ramuri, de investiţii în exploataţii pomicole, care trebuie să continue. Ţinta noastră este să crească cantitatea de fructe proaspete şi procesate din România”, a mai spus Mihai Coman.

În 2019, România a avut o producţie de 1,48 de tone de fructe, potrivit datelor statistice.

Mihai Coman consideră că până în 2034, România ar putea produce 2 milioane de tone de fructe dacă se fac în continuare investiţii în sector, având astfel o creştere de peste 30% a producţiei.

„Dacă în 2017 se consumau 62 de kilograme de fructe per cap de locuitor, trebuie să ajugem la un consum de 85 de kilograme de fructe per cap de locuitor în următorul ciclu european, media europeană fiind mai mare. Problema este că în România se importă fructe peste 500 de mil. euro, mai mult de jumătate sunt exotice, dar sumele sunt totuşi foarte mari”, a menţionat el. 

Cu toate acestea, Mihai Coman este încrezător că lucrurile vor reveni, pentru că sunt 100 de proiecte în aşteptare pentru finanţare din fonduri europene pentru a crea plantaţii noi. În perioadat 2021-2022, pomicultorii au la dispoziţie 122 milioane de euro. „Cu bani europene în 2034 am putea ajunge la 55-60.000 de hectare de expoataţii pomicole moderne, care să poată să asigure până la 2 milioane de tone de fructe.”

El menţionează că în următorii doi ani, cu cele peste 120 de milioane de euro, ar putea fi înfiinţate 9.000 de hectare de noi culturi, în 2027 ajungându-se la 15.000 de hectare. „Cultura de afin a câştigat teren, peste 1.500 de hectare de afin, moderne, au fost înfiinţate în ultimii ani.”