Klaus Iohannis lămureşte situaţia restricţiilor din 1 iunie: Să nu credem, din greşeală, că va fi data de relaxare totală. Nu va fi

Autor: Gabriel Pecheanu 22.04.2021

Preşeditele Klaus Iohannis spune că restricţiile nu vor fi relaxate automat de la 1 iunie, aceasta fiind data la care guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare: „Să nu credem, din greşeală, că 1 iunie va fi data de relaxare totală. Nu va fi”.

„1 iunie e o dată pe care vă rog să nu o supraevaluaţi. Este data la care guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare. Să nu credem, din greşeală, că 1 iunie va fi data de relaxare totală. Nu va fi. Însă eu sunt foarte optimist şi cred că în cursul verii vom ajunge acolo. Evident că până atunci mai sunt atâtea săptămâni în care evaluăm mersul pandemiei”, spune Klaus Iohannis.

El precizează condiţiile în care restricţiile vor fi relaxate.

„Dacă numărul de infectări scade foarte mult, dacă numărul de persoane grav bolnave scade foarte mult şi în paralel numărul de vaccinaţi creşte, atunci, cu siguranţă, rând pe rând vom putea să renuţăm la anumite măsuri sau rând pe rând vom putea relaxa măsurile. Sper foarte mult ca în plină vară să ajungem în faza în care măsurile să fie atât de puţine încât românii să-şi facă concediul în tihnă”, conchide şeful statului.

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat la începutul lunii aprilie că e posibil ca de la 1 iunie să revenim la normal dacă tot mai mulţi români se vor vaccina.