Metrorex anunţă închiderea parţială a staţiei Pipera pentru lucrări

Autor: Andreea Tobias 22.04.2021

Metrorex anunţă lucrări la accesul suprateran al staţiei Pipera de joi până vineri şi săptămâna viitoare de luni până joi.

Metrorex informează că, în perioada 22.04 – 23.04.2021 şi 26.04 – 29.04.2021, la staţia de metrou Pipera, situată pe Magistrala 2, se vor desfăşura lucrări de decopertare a pardoselilor existente şi pregătirea stratului suport pentru montarea noilor placaje de granit.

Traficul pietonal la accesul suprateran al staţiei Pipera va fi închis parţial astfel:

În data de 22.04.2021, între orele 10:30 – 21:00 – decopertarea pardoselilor existente (gresie canelată, granit şi beton)

În data de 23.04.2021, între orele 07:30 – 21:30 – continuarea lucrărilor de decopertare a pardoselilor şi pregătirea stratului suport în vederea montării noilor placaje de granit

În data de 26.04.2021 – 29.04.2021, între orele 07:30 – 21:30 – montarea noilor placaje pe suprafaţa decopertată.

„Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi supravegheată de către personalul specializat Metrorex şi securizată cu bandă de semnalizare”, transmite compania.