Se prelungesc restricţiile în Capitală

Autor: Andreea Tobias 24.04.2021

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Capitalei decide azi prelungirea măsurilor în Bucureşti.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă are, sâmbătă, o şedinţă pentru prelungirea restricţiilor dispuse în contextul pandemiei.

„Avem şedinţă pentru prelungirea măsurilor care expiră sâmbătă”, spunea prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Pe 10 aprilie, CMBSU a prelungit măsurile potrivit cărora nu se poate ieşi din locuinţe între orele 22.00 - 5.00 în zilele de luni până joi şi între orele 20.00 - 5.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, dacă incidenţa cumulată se menţine la maxim 7,5 la mia de locuitori.

De asemenea, programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura între orele 5.00 - 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În zilele de luni - joi, programul este 5.00 - 21.00.

Capitala a înregistrat, vineri, 470 noi cazuri de COVID, rata de infectare fiind de 4,15 la mia de locuitori.