Compania Turism Felix, care administrează hoteluri în Băile Felix, a avut venituri în scădere cu 41% în 2020. Gradul mediu de ocupare al hotelurilor din portofoliul companiei a fost de 54%, faţă de 67% în 2019

Autor: Miruna Diaconu 26.04.2021

Compania Turism Felix, care adminitrează un complex turistic în staţiunea Băile Felix, a avut anul trecut venituri de 54,3 milioane lei, în scădere cu 41% faţă de nivelul înre­gistrat în 2019, conform raportului anual privind situaţia finan­ciară a anului 2020 publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Activitatea societăţii în cursul anului 2020 a fost drastic afectată de declanşarea şi extinderea crizei sani­tare şi economice generate de noul virus COVID-19. Sectorul ospitalită­ţii a fost puternic afectat de criza economică generată, declan­şarea pandemiei a constituit un eveniment cu impact semnificativ asupra acti­vităţii societăţii ca urmare a instituirii stării de urgenţă şi alertă la nivel naţional că a condus la impunerea unor măsuri restrictive pentru acti­vitatea de turism“, se arată în raport.