Fără restricţii pe Autostrada Soarelui, între Bucureşti şi Fundulea, în weekendul de Paşte

Autor: Cosmin Pirv 25.04.2021

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunţat că din weekendul de Paşte nu vor mai fi restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui, între Bucureşti şi Fundulea.

„S-a tras tare în ultimele zile la lucrările de reabilitare a autostrăzii A2 Bucureşti - Fundulea, pentru ca weekendul viitor, de Paşte, să se poată circula fără restricţii pe acest sector. Echipele din CNAIR au fost zilnic în teren, iar colegul meu, secretarul de stat Cosma Horatiu, s-a asigurat că graficele accelerate de lucru se respectă. Până miercuri ar trebui să fie gata şi marcajele şi circulaţia, redeschisă complet pe două sensuri între Bucureşti şi Fundulea”, a scris duminică pe Facebook Cătălin Drulă.

Conform acestuia, lucrările de reabilitare pe cei 24 km au presupus frezarea pe 8 centimetri a dalelor de beton, reparaţii la îmbinările plăcilor, apoi un strat de 2 centimetri de mortar şi un strat de 6 centimetri de asfalt.

Acesta susţine că mai rămân aproximativ 3 kilometri de reabilitat la toamnă, dar până atunci traficul se va desfăşura normal pe ambele sensuri.

Pentru weekendul viitor, ministrul anunţă că vor rămâne în vigoare restricţiile de la Cernavodă, unde în luna februarie au începutul lucrările de reabilitare a podului peste Dunăre, pod construit în anii '80. Unul dintre sensuri este închis pentru aceste lucrări, dar de la 1 iunie se va redeschide, pentru ca pe perioada estivală să nu existe restricţii. Lucrările vor fi apoi reluate în toamnă.