Dolarii, americanii şi emergentele: cuvântul de ordine, incertitudine

Autor: Catalina Apostoiu 26.04.2021

♦ Economiştii chestionaţi de Bloomberg se aşteaptă ca Fed-ul să înceapă o restrângere a achiziţiilor lunare de active înainte de finalul acestui an odată cu redresarea economiei americane.

Investitorii au păreri diver­gente privitor la soarta dolarului în procesul de redresare a economiei mondiale de pe urma pandemiei, scrie Bloomberg. Iar de direcţia dolarului depind preţurilor multor materii prime şi bunăstarea în unele economii emergente.

JPMorgan Asset Management şi T. Rowe Price văd dolarul de­pre­ciindu-se în contextul diminuării excepţionalismului economic ame­rican, în timp ce PineBridge Invest­ments se aşteaptă ca moneda americană să se întărească.

Monede de la euro la realul brazilian au încercat raliuri în această lună, dolarul ajungând astfel într-un punct tehnic critic atent monitorizat.

În timp ce majoritatea investito­rilor de pe Wall Street au anticipat o slăbire a dolarului în ianuarie, acesta s-a înscris pe o direcţie ascendentă, fondurile speculative luptând cu disperare să acopere poziţii short nete de 30 mld. $. Direcţia s-a in­versat mai apoi, indicele Bloomberg pe dolar pier­zând peste 2%. Anunţurile pe care banca centrală americană le va face în această săptămână i-ar putea încuraja pe cei care pariază pe o depreciere.

Ceea ce influenţează cel mai mult estimările privind direcţia dolarului sunt aşteptările legate de redresarea celei mai mari economii a lumii.

SUA au vaccinat mai mulţi cetă­ţeni decât orice altă ţară, câştigând un avantaj în cursa pentru redeschidere. Aceasta, dublată de stimulentele fiscale ale administraţiei Biden şi un Fed care permite o depăşite a inflaţiei, îi determină pe investitori ca PineBridge Invest­ments să anticipeze noi aprecieri ale dolarului. Însă nu toată lumea este convinsă că SUA vor continua să performeze peste alte economii. Pentru Thushka Maharaj de la JPMorgan Asset, excepţionalismul Americii va păli pe măsură ce alte ţări îşi accelerează vaccinările şi redeschiderea econo­miilor în al doilea semestru.

Între timp, cei care pariază pe un declin al dolarului avertizează cu privire la riscurile pe termen lung existente la adresa monedei. Pentru strategii Goldman Sachs, dolarul este în continuare substanţial supraevaluat.

Între timp, economiştii chestionaţi de Bloomberg se aşteaptă ca Fed-ul să înceapă o restrângere a achiziţiilor lunare de active înainte de finalul acestui an odată cu redresarea economiei americane.

Termenul avansat este plasat mai devreme decât cel indicat în sondajul din martie, însă lasă achiziţiile Fed neatinse timp de alte câteva luni, cu primele majorări de dobânzi neaşteptate până în 2023.

Economiştii spun că vor analiza îndeaproape anunţurile Fed pentru semne privitoare la o posibilă restrângere a achiziţiilor. Şeful băncii centrale americane Jerome Powell a declarat că va alerta pieţele cu mult timp în avans cu privire la o astfel de măsură.

O comunicare clară în acest sens este vitală pentru pieţele emergente, FMI avertizând recent că o posibilă înăsprire neaşteptată a politicii Fed ar putea declanşa o majorare de dobânzi şi retrageri masive de capital de pe pieţele emergente.