Râmnicu Vâlcea ar putea deveni polul hidrogenului datorită cercetării şi industriei deja prezente. Cu ce active porneşte România în cea mai fierbinte cursă energetică? Care sunt platformele funcţionale de producere a hidrogenului din România

♦ Investiţiile în cercetare finanţate de autorităţile române în domeniul hidrogenului se ridică la doar 26 de milioane de euro în ultimele două decenii ♦ Chiar şi aşa, specialiştii cred că hidrogenul, cu un sprijin adevărat, are şansa să devină una dintre cele mai importante industrii locale în contextul tranziţiei energetice, România având deja toate atuurile necesare.

„Estimările noastre au evaluat la circa 26 milioane de euro suma investită de autorităţile române în domeniul ştiinţific al cercetării hidrogenului şi pilelor de combustie începând cu anul 2000. Aceasta include finanţarea directă a proiectelor şi investiţiile în Centrul Naţional pentru Hidrogen şi Pile de Combustibil din România, evaluată la 4 milioane de euro”, se arată într-un raport făcut public anul trecut de Asociaţia pentru Energia Hidrogenului din România, cu sediul în Râmnicu Vâlcea.

Studiul menţionează că pe plan local, hidrogenul este folosit în industria chimică, în rafinării şi pentru producţia de amoniac. În contextul tranziţiei energetice însă, sursa acestui hidrogen trebuie să devină tot mai verde, hidrogenul în sine având un rol major de jucat în integrarea viitoarelor proiecte de energie regenerabilă.

Studiul menţionează că pe plan local, hidrogenul este folosit în industria chimică, în rafinării şi pentru producţia de amoniac. În contextul tranziţiei energetice însă, sursa acestui hidrogen trebuie să devină tot mai verde, hidrogenul în sine având un rol major de jucat în integrarea viitoarelor proiecte de energie regenerabilă.

„Se poate redeschide un nou capitol al tranziţiei energetice, în care proprietăţile unice ale hidrogenului îi permit utilizarea pentru stocarea şi distribuţia energiei regenerabile prin toate formele de întrebuinţare. Prin aplicaţiile sale, hidrogenul este într-adevăr capabil de a genera în mod eficient şi curat energie electrică şi termică.”

Asociaţia mai precizează că hidrogenul trebuie privit ca un vector alternativ de energie care detensionează problema infrastructurilor critice şi contribuie la reducerea riscurilor şi îmbunătăţirea rezilienţei sectorului energetic.

O industrie deja existentă

În ciuda investiţiilor foarte modeste pe zona de cercetare, România este totuşi bine poziţionată datorită infrastructurii locale din domeniul hidrogenului deja existentă.

Astfel, platformele funcţionale de pro­ducere a hidrogenului din România sunt Hoeganaes Buzău, activele de pe plat­forma OMV Petrom Brazi, Erdemir Târ­govişte, activele de la Petrotel Lukoil Plo­ieşti, Petromidia Năvodari, combinatul Liber­ty Galaţi, Saint-Gobain Călăraşi şi plat­formele Otchim şi Chimcomplex Bor­zeşti.

„După cum se observă, în ţară se regăsesc aproape toate tehnologiile de producere a hidrogenului abordate la ora actuală pe plan mondial, toate fiind arondate pe lângă unităţi industriale funcţionale”, se arată într-un studiu realizat de Tudor Prisecaru, doctor inginer în ştiinţe tehnice, care anul trecut a preluat şefia Senatului Politehnicii Bucureşti.

Problema este că deja la nivel mondial, hidrogenul este studiat pentru aplicarea în mijloacele de transport, producerea energiei sau stocarea energiei, iar aici România a rămas în urmă.

Chiar şi aşa, cercetarea a continuat, dincolo de platformele industriale, România având la acest moment şi institute de cercetare în domeniu hidrogenului, care au însă nevoie de finanţare adecvată.

Acestea sunt Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Criogenie şi Separarea Izotopilor de la Râmnicu Vâlcea, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare COMOTI Bucureşti, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi“Iaşi.

Acţiuni concrete

„În ceea ce priveşte recomandarea unor direcţii concrete de urmat de ţara noastră, apare ca evidentă necesitatea creării unui pol de competitivitate în zona platformei de cercetare –dezvoltare –inovare de la Râmnicu Vâlcea care să coalizeze în jurul ei colective cu preocupări în domeniu din toată ţara şi din toate cele trei medii academic, cercetare şi industrie”, spune Prisecaru, în studiul prezentat anul trecut.

În opinia sa, argumentele pentru o asemenea strategie sunt legate de faptul că deja platforma de la Râmnicu-Vâlcea este foarte puternic ancorată în centrul universitar Cluj Napoca, în Bucureşti –unde cercetătorii sunt afiliaţi ca şi cadre didactice universitare, iar zona este foarte aproape de cele două mari uzine de autovehicule din România.

„În plus desprinderea unui astfel de pol de competitivitate de zonele marilor oraşe ar constitui un filtru deosebit de eficient în recrutarea şi implicarea doara personalului cu adevărat motivat şi dotat pentru abordarea unor asemenea cercetări.”

Tudor Prisecaru mai spune un lucru, şi anume că România nu trebuie decât să urmărească tendinţele la nivel internaţional şi să-şi concentreze investiţiile în direcţii deja validate.

„Prin urmare la noi în ţară se pot focaliza direct investiţii în acest domeniu în deplină cunoştinţă de cauză, cu condiţia creării unui grup consultativ solid care să urmărească efectele derulării unui program coerent de dezvoltare a tehnologiilor bazate pe hidrogen.”