Preşedintele Klaus Iohannis spune că PNRR nu este o catastrofă: Până la sfârşitul lunii mai vom avea un plan bine pus la punct, agreat cu Comisia Europeană, care atunci poate să fie depus

Autor: Ramona Cornea 28.04.2021

„Nu şi-a imaginat absolut nimeni că la prima discuţie pe primul draft Comisia va bifa totul şi va spune că totul este perfect.“

Preşedintele Klaus Iohannis crede că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă propus de România Comisiei Europene nu este o catastrofă, iar până la sfârşitul lunii mai vom avea un plan bine pus la punct, agreat cu Comisia Europeană.

„Nu şi-a imaginat absolut nimeni că la prima discuţie pe primul draft Comisia va bifa totul şi va spune că totul este perfect. (...) Este o procedură complicată, fiindcă niciodată până acum nu a existat o astfel de formă de finanţare şi de întocmire a unor planuri naţionale de revenire dintr-o criză gravă. În acest sens fiecare îşi pregăteşte un plan, Comisia împreună cu Parlamentul au anumite ambiţii legate de Europa verde, Europa digitală şi aceste chestiuni se negociază“, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele afirmă că ter­menul de sfârşit de aprilie nu a fost unul ultimativ pentru depunerea planu­rilor la Comisia Europeană, ci unul orientativ, şi este de aşteptat ca el să fie împins spre sfâşitul lunii mai dat fiind faptul că majoritatea statelor nu au finalizat planul.

„Coaliţia funcţionează foarte bine. Vom avea în zilele următoare noi discuţii în interiorul guvernului, în interiorul coaliţiei, noi discuţii cu Comisia Euro­peană care vor duce la o îmbunătăţire a primului draft şi până la sfârşitul lunii mai vom avea un plan bine pus la punct, agreat cu Comisia Europeană, care atunci poate să fie depus“, a adăugat Iohannis. Mai mult, preşedintele crede că şansele ca PNRR-ul să fie acceptat de Comisia Europeană sunt de sută la sută. „Vom avea un plan bun, bun pentru România, acceptat de Comisia Europeană şi-l vom pune în practică. Nu-i niciun semn de întrebare aici. Nu există varianta ca el să fie respins. “

„Cu Comisia se va negocia până se va ajunge la forma care va fi implementată. Este un plan naţional, nu-i o jucărică politică. Acest plan naţional reflectă obiectivele României, Comisia are propriile pretenţii în ce priveşte obiectivele, procedurile, proiectele de investiţii, şi complicaţia care apare, prin durata foarte scurtă în care trebuie implementat. Însă nu există varianta ca acest plan naţional să fie respins. El poate fi negociat repede sau mai puţin repede, în final el va exista şi va fi implementat. Este cert. Discuţiile cu respins sau nerespins sunt prostii“, a spus el.