Contzilla.ro: Noutăţi în domeniul muncii : eliminarea obligativităţii unor documente la microîntreprinderile cu până la 9 salariaţi , semnătura electronică în contractele de muncă, prevederi noi referitoare la telemuncă şi munca în străinătate

Ziarul Financiar 29.04.2021

În şedinţa de Guvern din 28 aprilie 2021 au fost aprobate mai multe ordonanţe de urgenţă care aduc câteva modificări importante în domeniul muncii.

Una dintre acestea se referă la eliminarea obligativităţii a trei documente (fişa postului, foaia de prezenţă şi regulamentul intern) pentru microîntreprinderile care au până la 9 salariaţi, în anumite condiţii.

Fişa postului este un document care se anexează  contractului individual de muncă şi cuprinde  competenţele, responsabilităţile şi sarcinile funcţiei pe care o deţine salariatul. Fişa postului se va putea comunica verbal dar la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul va fi obligat să-i comunice în scris fişa postului.

Foaia de prezenţă sau condica de prezenţă este un document care a devenit obligatoriu din 2017 pentru toţi angajatorii. Legislaţia prevede obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi de sfârşit a programului de lucru. Angajatorului cu până la 9 salariaţi i se va da posibilitatea să ţină evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare angajat, în condiţiile stabilite cu aceştia prin acord scris.

Regulamentul intern este un document obligatoriu în prezent pentru toţi angajatorii prin care se reglementează relaţiile de muncă în cadrul societăţii. Se propune eliminarea acestei obligaţii pentru microîntreprinderile cu până la 9 salariaţi.

Potrivit estimărilor oficiale,  de acestă măsură vor beneficia aproximativ 450.000 de microîntreprinderi.

A doua ordonanţă se referă la permiterea utilizării semnăturii electronice în format avansat sau calificat însoţită de marca temporală fie pentru încheierea contractelor de muncă, fie în raportul angajatorilor cu instituţiile statului.

Astfel, la încheierea contractului individual de muncă, părţile vor putea să utilizeze semnătura electronică avansată sau calificată însoţită de marca temporală şi sigiliul electronic calificat al angajatorului, fără ca acest lucru să poată fi însă impus angajatului de către angajator. Semnatura se va putea utiliza inclusiv în cazul realizării în format electronic a instruirii privind sănătatea şi securitatea în muncă.

O altă prevedere aprobată se referă la telemuncă. În prezent, calculele oficiale arată că aproximativ 400.000 de angajaţi lucrează în telemuncă.Dacă un angajat optează pentru telemuncă, nu va mai trebui să se deplaseze la sediul angajatorului pentru a semna olograf faptul că optează pentru telemuncă . Pe de altă parte, angajaţii aflaţi în telemuncă vor fi obligaţi să respecte şi să asigure confidenţialitatea informaţiilor şi documentelor utilizate în timpul activităţii.

O altă măsură aduce modificări legislaţiei privind drepturile lucrătorilor în străinătate. Astfel, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă desfăşoară activităţi de mediere a cetăţenilor români, cu domiciliul în România, care solicită să lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise din străinătate de către persoane juridice sau fizice, în calitate de angajatori. Interpunerea altor categorii de intermediari între agentul de plasare sau furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă, persoana mediată şi angajatorul străin este interzisă. Amenzile pentru încalcarea acestei prevederi vor fi cuprinse între 15.000 şi 20.000 lei. Se majorează consistent toate amenzile pentru agenţiile de plasare şi furnizorii de servicii de plasare în situaţia în care nu îndeplinesc prevederile legale.

Potrivit declaraţiilor ministrului muncii de la finalul şedinţei de Guvern din 28.04.2021 , prin propunere se mai urmăreşte ca, în momentul în care se preiau de către agenţiile de transport români care pleacă să muncească în străinătate, aceştia să fie grupaţi în funcţie de locul de muncă pe care şi-l aleg. De asemenea, în momentul în care preiau angajaţi pentru o anumită ţară să fie lăsaţi la punctul de destinaţie al angajatorului.

Alte modificări privind munca în strainătate se referă la : eliminarea  comisioanelor, tarifelor sau altor taxe pentru serviciile de mediere pentru angajarea în străinătate a românilor, încheierea contractelor de mediere în formă scrisă, verificarea documentelor necesare accesului în statul de destinaţie, anterior deplasării lucrătorilor, pentru a evita situaţiile în care cetăţenilor români nu li se permite intrarea în statul unde urmează să muncească, notificarea ITM privind forţa de muncă plasată, cu 5 zile înainte de plecarea lucrătorilor din ţară, raportarea lunară către ITM a situaţiei privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate.