(P) Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo BRS România: Beneficiile extra salariale răspund nevoilor emoţionale de bază ale angajaţilor care lucrează remote

Autor: Publicitate 29.04.2021

Dacă până recent companiile se concentrau preponderent pe identificarea şi dezvoltarea abilităţilor angajaţilor, trecerea spre sistemul de muncă de la distanţă, a dus la o mutare a interesului către universul interior al acestora. Degeaba ai angajaţi competenţi dacă se simt epuizaţi, singuri, fără speranţă sau încredere în forţele proprii. Un instrument simplu care s-a dovedit eficient în motivarea angajaţilor constă în beneficiile extra salariale, accesate diferit faţă de alţi ani, dar care au permis satisfacerea unor nevoi emoţionale şi umane esenţiale. Sodexo România, companie care deserveşte local peste două milioane de angajaţi, ne arată cum au reuşit partenerii săi să influenţeze starea generală a angajaţilor prin intermediul acestor instrumente.     

Manuel Fernandez Amezaga a preluat mandatul de Country CEO Sodexo Benefit and Rewards România la începutul lunii octombrie 2020. Când a venit în România, primul lucru pe care l-a făcut a fost să analizeze obiceiurile de consum locale, în special modul românilor de utilizare a serviciilor extra salariale oferite de angajatori, fie că e vorba de carduri de masă, cadou, culturale, de vacanţă sau abonamente sportive. Situaţia la preluarea mandatului era una atipică: restaurantele şi instituţiile culturale erau închise sau operaţionale la o mică parte din capacitate, iar posibilitatea de deplasare era, ca peste tot în lume, limitată. Cu toate acestea, angajaţii companiilor din România care au oferit beneficii extra salariale au observat, în multe cazuri, că acestea pot juca rolul unei adevărate guri de oxigen. Manuel crede că s-a vorbit mult despre echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală ca despre două realităţi distincte. În opinia sa, însă, cele două sunt interconectate, iar companiile nu au decât de câştigat dacă investesc în a oferi angajaţilor o viaţă împlinită în afara orelor de birou. „Ce faci după ce închei ultimul task la birou defineşte starea cu care începi ziua următoare, iar această stare este direct legată de nivelul de productivitate, satisfacţie în muncă, retenţie sau creativitate”, explică liderul Sodexo BRS România.

L-am rugat pe Manuel Fernandez Amezaga să ne detalieze trei nevoi emoţionale care au fost adresate anul trecut prin intermediul serviciilor oferite de Sodexo BRS România.

Nevoia de valorizare – Sodexo BRS România are multe companii partenere care au alocat bugete suplimentare în 2020 pentru carduri cadou. Mulţi angajaţi au depus eforturi suplimentare şi au obţinut rezultate deosebite, context în care a contat ca angajatorul să le observe, aprecieze şi recompenseze. De asemenea, prestarea muncii de la domiciliu a implicat investiţii pentru adaptarea spaţiului. Sunt companii în România care care au oferit carduri cadou angajaţilor tocmai pentru a le permite achiziţia de articole pentru amenajarea biroului de acasă, loc de unde şi-au desfăşurat activitatea în ultimul an.

Nevoia de relaţionare – Se spune că pentru ca doi oameni să relaţioneze nu este suficient să ocupe acelaşi spaţiu. Este nevoie ca aceştia să interacţioneze în moduri care facilitează conectarea. Cardurile culturale au jucat un rol important în acest sens prin accesul oferit familiilor sau grupurilor de prieteni la experienţe artistice sau educaţionale, în format online. De asemenea, au permis achiziţia de cărţi de literatură sau dezvoltare personală şi jocuri educaţionale pentru familiile cu copii sau jocuri de divertisment.

Nevoia de relaxare – Din ce în ce mai multe companii din România sunt preocupate de creşterea stării generale de bine a angajaţilor, principalul obiectiv Sodexo fiind acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii. O măsură importantă a fost aceea de a sprijini companiile în a oferi angajaţilor acces la activităţi sportive şi de relaxare pentru susţinerea unei bune stări fizice şi mentale. Prin 7card@home angajaţii beneficiază de sesiuni de training de fitness, nutriţie sau mindfulness. În plus, cardurile de vacanţă, cu valabilitate extinsă, reprezintă soluţia ideală de relaxare şi de susţinere a turismului local şi industriei HoReCa.