Investitorii sunt în culmea fericirii: Acţiunile clubul de fotbal AS Roma au explodat la bursă, după ce celebrul Jose Mourinho a fost numit antrenorul echipei de către familia Friedkin

Autor: Ştefan Stan 04.05.2021

Acţiunile clubului de fotbal AS Roma, cotată la bursa din Milano, au crescut marţi cu aproape 20%, după ce Jose Mourinho a fost anunţat că va fi noul antrenor din sezonul următor. 

Marţi, la ora 17:00, ora Italiei, acţiunile erau cotate la 0,314 euro, în creştere cu 20%. Valoarea bursieră a clubului AS Roma a ajuns la 198 mil. euro. Din păcate, acţiunile clubului au avut de suferit în ultimii ani.

La 1 decembrie 2019, o acţiune era cotată la 0,68 euro, faţă de 0,31 cât este acum. 

La 1 aprilie 2001, o acţiune AS Roma era cotată la 3,3 euro. 

AS Roma nu a avut în ultimul deceniu un parcurs fotbalistic extraordinar, în ciuda investiţiilor făcute şi a schimbărilor multiple de antrenori şi jucători. 

Clubul este controlat de familia Friedkin. 

Mourinho a antrenat în italia clubul Internazionale Milano, cu care a câştigat campionatul, dar şi Champions League. În echipa de atunci a jucat şi Cristian Chivu, care de-a lungul carierei a jucat şi la AS Roma.