Ponderea contractelor de muncă plătite cu salariul minim a crescut de la 7,5% în 2011 la 31,5% în 2019. Există trei ipoteze. Care sunt explicaţiile?

Autor: Ramona Cornea 08.05.2021

♦ Există trei ipoteze în spatele acestei creşteri: 1. Multe dintre aceste contracte sunt plătite şi la negru; 2. Au venit mulţi investitori străini care plătesc salariul minim pe economie; 3. Majoritatea joburilor nou create sunt plătite cu salariul minim pentru că oamenii au fost încurajaţi să-şi ia un serviciu după creşterea accelerată a salariului minim în comparaţie cu ajutorul social ♦ Ştefan Guga, Syndex: „Orice modificare a salariului minim afectează astăzi în mod imediat şi direct aproape unu din trei contracte individuale de muncă cu normă întreagă.“

În 2019, numărul contractelor de muncă plătite cu salariul minim pe economie a atins un maxim de 1,75 milioane, dintre care 1,33 milioane erau plătite cu 2.080 de lei brut, ceea ce însemna circa 31,5% din totalul contractelor de muncă cu normă întreagă. În 2011, erau 350.000 de astfel de contracte de muncă, număr ce reprezenta 7,7% din totalul contrac­telor de muncă, conform datelor din studiul „Salariul minim şi traiul minim decent. De la mituri la oportunităţi”, realizat de Syndex România.

„Orice modificare a salariului minim afectează astăzi în mod imediat şi direct aproape unu din trei contracte individuale de muncă cu normă întreagă, faţă de mai puţin de unu din zece în urmă cu zece ani”, a scris Ştefan Guga, autorul studiului.

Salariul minim brut pe economie a crescut de la 670 de lei în 2011 la 2.080 de lei în 2019. De asemenea, în 2019 au apărut alte două forme ale salariului minim pe economie – cel pentru angajaţii cu studii superioare, de 2.350 de lei brut, şi cel pentru angajaţii din construcţii, de 3.000 de lei brut.

„Acest scop iniţial al creşterii salariului minim s-a permanentizat rapid, odată ce a devenit clar că foarte mulţi angajatori din mediul privat nu erau dispuşi să crească salariile în absenţa unor constrângeri legislative, lucru evident dacă ne uităm la creşterea accelerată a numărului de CIM-uri cu salariul minim. Situaţia s-a menţinut chiar şi în perioada 2017-2019, când ne-am fi aşteptat la o reducere a incidenţei salariului minim pe piaţa muncii date fiind frecvenţa şi intensitatea cu care angajatorii reclamau creşterea deficitului de forţă de muncă”, mai spune Ştefan Guga. 

Mai mult, adaugă el, importanţa politicii salariului minim nu este dată doar de faptul că are un impact direct asupra unei treimi din contractele individuale de muncă cu normă întreagă, ci şi pentru că rămâne un mijloc esenţial pentru a impulsiona creşterea veniturilor salariaţilor într-un context în care negocierile colective şi individuale între angajaţi şi angajatori nu joacă un rol important.

„Politica salariului minim din România rămâne ferm ancorată într-o gândire fabulatorie, potrivit căreia creşterea salariului minim produce automat inflaţie, şomaj şi muncă la negru, ducând firmele la pierzanie şi afectând iremediabil poziţia interna­ţională a ţării. Totodată, dezideratul transparenţei se doreşte a fi înlocuit cu «obiectivitatea» unor formule şi comitete partizane, iar legătura dintre salariu şi bunăstare e sabotată de aparent nesfârşite relaxări fiscale”, concluzionează Ştefan Guga. 

Oana Botolan Datki, managing partner la Cteam Human Capital, o companie de consultanţă în domeniul resurselor umane, spune că angajaţii care au contracte de muncă pe salariul minim mai primesc şi alte sporuri sau bonusuri care le cresc veniturile lunare.  „Pe lângă salariul minim trecut în contract, angajatul mai primeşte alţi bani din sporuri, precum cele de productivitate sau altele pe care le implementează compania, sporuri care duc la alte sume încasate lunar. Aceste sporuri sunt impozitate la fel ca orice alt venit salarial, însă au şi avantaje: pot fi flexibile, pot fi legate de anumite evenimente“, a spus ea pentru ZF.

Despre ipoteza conform căreia evoluţia numărului de investitori străini în România a dus şi la creşterea numărului de contracte plătite cu salariul minim, Oana Botolan Datki spune că forţa de muncă ieftină nu este singurul factor care contribuie la venirea acestora.

„Investitorii străini nu vin în România doar pentru salariile mici, ci vin şi pentru facilităţile fiscale, pentru imobiliare, sunt mai mulţi factori”, crede ea.

Oana Botolan Datki spune că cea mai mare parte a salariilor minime sunt în producţie şi în retail.  „Oamenii aceştia duc greul produc­ţiei, al serviciilor. În industrie sau în retail sunt foarte puţini angajaţi înalt cali­ficaţi, este normal să fie multe con­trac­te plătite pe salariul minim. Oricum, ei pot ajunge la peste 2.000 de lei pe lună în mână cu sporurile pe care le iau şi cu bonurile de masă.“

Despre o eventuală evaziune fiscală prin plata unor sume la negru care să fie adăugate la salariul minim, ea spune că marile corporaţii, companiile multinaţionale nu îşi permit să plătească oamenii la negru.

„Sunt convinsă că mai există companii care plătesc astfel, însă în perioada 2011 – 2019  s-au înteţit controalele Inspecţiei Muncii, amenzile sunt mari şi chiar nu îţi mai permiţi să faci asta”, concluzionează Oana Botolan Datki.

Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers, afirmă că munca la negru sau la gri există în continuare: „La gri înseamnă că angajatorii oferă salariul minim pe economie pe cartea de muncă, iar diferenţa se asigură din alte surse, unde plătesc taxe mai mici. Nu este ilegal, dar este mai bună fiscalizarea pentru angajator“.

Incidenţa muncii la negru este mai mare în rândul muncitorilor necalificaţi, persoane care lucrează, de regulă, în domeniul construcţiilor, agriculturii sau în gospodării. Studiile arată că o cifră foarte mare a fost raportată la numărul de angajaţi din zona privată, aproximativ unul din patru angajaţi este plătit cu salariul minim pe economie”, a explicat ea.