Ministerul de Finanţe s-a împrumutat luni de la bănci cu 215 milioane lei, într-o emisiune de obligaţiuni cu o dobândă anuală de 4,14%

Autor: Cristina Bellu 10.05.2021

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în aprilie 2036 şi a împrumutat luni de la bănci suma de 215 milioane lei, cu 15 mil. lei peste nivelul programat, la o dobândă anuală de 4,14%.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 556 milioane lei, din care ofertele competitive au totalizat 503 milioane lei, iar cele în contul clienţilor au fost de 10 mil. lei

Ofertele necompetitive s-au ridicat la 52,7 milioane lei.

Rata cuponului a fost de 4,25%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 4,16%.

Din valoarea nominală adjudecată de 215 milioane lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 155 milioane lei şi în contul clienţilor la 10 mil. lei.

Ofertele necompetitive au fost de 50 milioane lei.

În aprilie, ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu 4,7 miliarde lei pe piaţa internă, din care 500 milioane lei prin certificate pe 12 luni, cu 3,6% peste volumul programat. Pentru luna mai, administraţia a planificat licitaţii pe piaţa internă în volum de 4,7 miliarde lei, din care 800 milioane lei prin certificate pe 12 luni.