ZF Live. Florentina Şuşnea, managing partner, PKF Finconta: Poziţia de CFO va deveni o poziţie cheie în luarea deciziilor, alături de top managementul unei companii

Autor: Ramona Cornea 21.05.2021

„CFO-ul trebuie să privească dincolo de perioada actuală şi să se gândească, împreună cu factorii de decizie din organizaţie, la sustenabilitatea afacerii, la creşterea organică a acesteia şi să reprezinte un rol important în bunul mers al afacerii.”

Poziţia de CFO va deveni o poziţie cheie în luarea deciziilor, alături de top managementul unei companii, iar organizaţiile trebuie să investească în instruirea şi dezvoltarea CFO-ului pentru ca el să întoarcă valoare adăugată în companie, crede Florentina Şuşnea, managing partner în cadrul PKF Finconta.

„Rolul CFO-ului în actualul context economic se schimbă şi el, funcţia financiară nu mai este de ajuns să reprezinte doar una de sprijin, cu rol administrativ pentru celelalte funcţii din organizaţie. Încet-încet, rolul CFO-ului a trecut de la poziţia de a veghea asupra corectitudinii reflectării tranzacţiilor şi operaţiunilor economice în contabilitate, iar CFO-ul trebuie să privească dincolo de perioada actuală şi să se gândească, împreună cu factorii de decizie din organizaţie, la sustenabilitatea afacerii, la creşterea organică a acesteia şi să reprezinte un rol important în bunul mers al afacerii”, a spus Florentina Şuşnea în cadrul emisiunii de business ZF Live.