Diversificare de portofoliu: Bog’Art atacă segmentul construcţiei de drumuri

Autor: Alina-Elena Vasiliu 13.05.2021

Compania de construcţii Bog’Art, deţinută de omul de afaceri Raul Doicescu, vrea să intre pe segmentul construcţiei de drumuri, dar şi să-şi extindă businessul în statele membre ale Comunităţii Europene.

„Avem în derulare dezvoltarea unui nou departament în cadrul organizaţiei, pentru servicii de construcţii în sectorul de infrastructură rutieră. Avem un portofoliu foarte bun de contracte pentru primele opt-nouă luni ale anului 2021, iar în paralel cu execuţia de lucrări, derulăm şi activităţi intense de ofertare pentru achiziţia de contracte noi, atât în sectorul privat, cât şi în cel public“, spun reprezentanţii Bog’Art.

Compania şi-a redus şi în 2020 cifra de afaceri, coborând la 592 mil. lei, minus 5% faţă de anul precedent. Totuşi, pentru 2021, constructorul estimează că va duce businessul din nou peste 600 mil. lei, mai exact până la 607,6 mil. lei, arată datele transmise către ZF în vederea realizării anuarului Cei mai mari jucători din economie, care va apărea pe piaţă în perioada următoare.