Fabrica din Timişoara care produce biciclete pentru Decathlon şi-a majorat afacerile în pandemie cu 58% şi a angajat 70 de oameni. Două fabrici locale au asamblat anul trecut pentru Decathlon circa 860.000 de biciclete

Autor: Cristina Roşca 15.05.2021

Ţinta francezilor pentru 2021 este ca peste 1 milion de vehicule pe două roţi să fie „made in Romania“ şi apoi vândute în reţeaua grupului francez din toată lumea.

Fabrica din Timişoara care pro­duce biciclete pentru De-cathlon, unitate de producţie operată de compania Sport Mechanical Workshop, a ajuns la afaceri de aproape 45 mil. lei în 2020, iar numărul de salariaţi a sărit de 300. Astfel, businessul a crescut cu 58% în pandemie, în 2020, versus anul anterior, pe când numărul de salariaţi a avut tot o traiectorie ascen­dentă, fiind angajaţi circa 70 de oameni noi, arată calculele ZF pe baza datelor publice.