Ce spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu despre creşterea inflaţiei, care îi dă peste cap toate calculele. ”Rata anuală a inflaţiei se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare”

Autor: Roxana Rosu 14.05.2021

Rata anuală a inflaţiei se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare, atingând 4,1% în luna decembrie, dar natura preponderent temporară a şocurilor anticipate pentru acest an va implica ulterior efecte de bază favorabile, urmând ca inflaţia să coboare până la 3% finele anului 2022, se arată în Raportul BNR asupra inflaţiei publicat vineri.

Comparativ cu Raportul asupra inflaţiei din luna martie, revizuirile ratei anuale a inflaţiei IPC sunt consistente pentru finalul anului 2021 (+0,7 puncte procentuale), respectiv +0,2 puncte procentuale pentru decembrie 2022 (la acest orizont, în principal ca urmare a unei contribuţii mai ridicate din partea indicelui CORE2 ajustat).

Accelerarea inflaţiei este determinată în principal de influenţele din partea componentelor coşului de consum aflate în afara sferei de control a politicii monetare, îndeosebi a celor din grupa bunurilor energetice.

În opinia BNR, odată cu disiparea celei mai mari părţi a acestor influenţe nefavorabile la începutul anului viitor, rata anuală a inflaţiei IPC este prevăzută să decelereze semnificativ în trimestrul I 2022, ulterior stabilizându-se la nivelul de 3% până la finele intervalului de prognoză, respectiv trimestrul I 2023.

”La această evoluţie a inflaţiei este de aşteptat să contribuie şi majorările preţurilor la gazele naturale preconizate pentru luna iulie 2021, precum şi dinamica preţurilor volatile ale alimentelor (LFO)”, se arată în raport. În iulie, preţul gazelor va creşte cu 10%, , în contextul previzionării unor ajustări ascendente cu ocazia reînnoirii anuale a contractelor între furnizori şi clienţii finali, pe fondul creşterilor semnificative ale cotaţiilor pe Bursa Română de Mărfuri.

De asemenea, dinamica anuală a preţurilor volatile ale alimentelor (LFO) este prevăzută a se poziţiona la finele anilor 2021 şi 2022 la nivelul de 2,9 la sută şi, respectiv, de 5,6 la sută.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC s-a stabilizat în jurul valorii de 2,6% pe parcursul trimestrului I, în timp ce inflaţia medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat (IAPC) s-a redus cu 0,2 puncte procentuale faţă de decembrie 2020, până la 2,1% în luna martie.

Cu toate acestea, România rămâne printre statele membre ale UE cu cel mai ridicat nivel al inflaţiei medii IAPC.