Compania de consultanţă şi audit Deloitte România îşi mută sediul din Timişoara în proiectul de birouri ISHO Offices, dezvoltat de Ovidiu Şandor

Autor: Cristina Bellu 17.05.2021

Operaţiunile Deloitte România pentru zona de vest a ţării se vor muta la finalul acestei luni în proiectul de birouri ISHO Offices din Timişoara, dezvoltat de Mulberry Development, companie fondată de antreprenorul Ovidiu Şandor. 

“Noul sediu răspunde nevoilor actuale ale echipei regionale a Deloitte, care deserveşte vestul ţării din anul 2008, când am inaugurat biroul de la Timişoara”, spune Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova.

Alături de Deloitte, în proiectul ISHO Offices, se regăsesc branduri precum Raiffeisen Bank, OTP Bank, Bosch, HUF sau Visteon.

„Obiectivul nostru este să realizăm în ISHO un important pol de business pentru întreaga regiune, un hub de excelenţă în servicii IT, consultanţă financiară şi creativitate”, adaugă Ovidiu Şandor, dezvoltatorul cartierului ISHO.

Potrivit acestuia, Mulberry Development este într-o fază avansată de negocieri si cu alte companii reprezentative pentru mediul IT, financiar şi operaţiuni, atrase de conceptul propus de cartierul ISHO.

Proiectul ISHO cuprinde peste 1.200 de apartamente şi 50.000 mp de birouri, un centru de conferinţe, un hotel internaţional, un spaţiu de co-work pentru start-up-urile din oraş, un spaţiu pentru evenimente, respectiv un centru de spa şi gym. Lucrările de dezvoltare au continuat şi în perioada pandemiei, atât pe componenta rezidenţială, cât şi pe cea office.