Spitalul Sf. Constantin din Braşov a ajuns la 88 mil. lei în 2020, în creştere cu 42% faţă de anul anterior. Spitalul din Braşov are 300 de angajaţi

Autor: Georgiana Mihalache 18.05.2021

♦ Funcţionarea în condiţii de pandemie a fost principala provocare pentru unitatea medicală în 2020.

Spitalul Sf. Constantin din Braşov, una dintre principalele unităţi medicale private din ţară, înfiinţată în 2011, a ajuns la afaceri de 88 mil. lei în 2020, după o creştere de 42% faţă de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor oferite de companie.

În ultimii doi ani, în 2019 şi 2020, compania a investit în total mai bine de 22 mil. lei, după ce din 2016 au fost demarate investiţiile pentru extinderea spitalului din Braşov într-o nouă clădire. Investiţia totală a fost de circa 17-18 mil. euro, pe un teren de trei hectare şi în clădiri preluate de antreprenorul Mihai Miron de la compania Pantex, aflată în insolvenţă.

Investiţiile se văd şi în rezultatele financiare ale unităţii medicale, care a mers pe pierderi de 5,6 mil. lei în 2020, similar cu anul anterior.