Afacerile Cora au scăzut în pandemie cu 5,5% în 2020, până la 1,6 mld. lei, la cel mai redus nivel de după 2012. Totuşi, retailerul a revenit pe profit, cu un plus de 5 mil. lei

Autor: Cristina Roşca 19.05.2021

♦ Retailerul cu 11 hipermarketuri, un magazin de proximitate şi o unitate online a obţinut în 2020 afaceri de 1,6 mld. lei şi un profit net de 5 mil. lei. Compania a încheiat primul an de pandemie cu 500 de salariaţi mai puţin.

Lanţul de magazine Cora a încheiat anul trecut cu afaceri de 1,6 mld. lei, cu 5,5% mai mici decât în 2019, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor publice. Declinul a survenit în pandemie, un an atipic pentru consum şi pentru retail. Totuşi, din datele ZF, Cora este singurul dintre cei zece jucători din comerţul modern alimentar care şi-a redus încasările în 2020 faţă de anul de dinaintea pandemiei.

„Anul 2020 a fost unul imprevizibil şi solicitant. Ne-am trezit peste noapte într-o altă realitate, ceea ce ne-a provocat să luăm măsuri din mers pentru a adapta businessul şi să răs­pundem noilor nevoi ale clienţilor. Scăderea libertăţii de mişcare, ce s-a tradus prin reducerea vizitelor în magazine, a fost cea mai mare provocare“, spun reprezentanţii Cora.