Energia adusă din Bulgaria şi Ucraina a aprins becurile în România în primul trimestru. Cantităţile totale importate au fost în scădere. Importurile de energie au reprezentat 2% din consumul intern net din primul trimestru al anului

Autor: Roxana Petrescu 23.05.2021

Importurile de energie au reprezentat 2% din consumul intern net din primul trimestru al anului, arată datele Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport al energiei. Bulgaria şi Ucraina au fost cei mai „generoşi“ parteneri de achiziţii de energie ai României în perioada analizată.

Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Ucraina sunt statele vecine de la care România împrumută energie sau trimite peste graniţe în cazul unui excedent. În ultimii ani însă, România a devenit importator net de elec­tricitate, depinzând astfel de vecinii săi pentru acoperirea cererii interne.

Acelaşi lucru a fost vizibil şi în primul trimestru al anului, când România a adus de peste graniţe 268 GWh de energie, circa 2% din consumul intern, Bulgaria şi Ucraina fiind ţările de unde s-au făcut cele mai mari achiziţii. Cantitatea importată în primul trimestru este totuşi cu 45% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut în contextul în care cererea internă a crescut cu 4%, arată tot datele Transelectrica.