Poliţia a salvat Dacia în 2020: livrările către MAI au limitat declinul vânzărilor din România la sub 5%

Autor: Bogdan Alecu 20.05.2021

Achiziţiile publice realizate de statul român în 2020 au limitat declinul Dacia pe piaţa internă, iar dacă valoarea vânzărilor la export a urcat spre 30% din cauza pandemiei, pe piaţa internă nu a atins nici 5%. Potrivit unui raport al Automobile Dacia, vânzările pe plan intern de maşini şi componente ale companiei s-au micşorat în 2020 cu numai 4,9% faţă de 2019 la 2,075 miliarde de lei, în timp ce vânzările pe plan extern vânzările s-au comprimat cu 29,6% la 14,449 miliarde de lei.

Poliţia Română a cumpărat anul trecut peste 6.700 de automobile Dacia în cea mai mare achiziţie de autospeciale din istoria Ministerului Afacerilor Interne, în urma unui contract de peste 483 mil. lei. În cadrul ceremoniei de atunci, Marcel Vela, ministrul de Interne de la acea vreme, declara că este important ca statul să încurajeze producţia românească de automobile. În total poliţia a primit 6.744 de maşini Dacia, dintre care 3.360 de unităţi din modelul Logan, 3.382 de SUV-uri Duster şi două Dokker. Din sumă, 139 mil. lei au venit din bugetul MAI, iar diferenţa din fondul de rezervă al guvernului. La începutul lunii mai 2020 Ludovic Orban a vizitat uzina Dacia şi declara că "trebuie să cumpărăm produse româneşti". Orban a vizitat ulterior şi uzina Ford de la Craiova unde de asemenea a declarat că "trebuie să cumpărăm maşini produse în România". achiziţia Poliţiei nu a inclus niciun automobil produs la Craiova.

Achiziţia realizată de statul român a "atenuat" declinul pieţei auto locale, puternic lovită de pandemie în 2020.

Oficial, în raportul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări ale Vehiculelor (DRPCIV), Dacia a înregistrat în 2020 o scădere a înmatriculărilor de 20,6% la 39.940 de autoturisme. Pe de altă parte, cifrele oficiale ale DPRCIV nu includ şi înmatriculările realizate de Ministerul de Interne.