JLL: Spaţiile ocupate preponderant de retaileri alimentari coperă 22% din totalul investiţiilor imobiliare din retailul european, faţă de 6% în urmă cu cinci ani

Autor: Roxana Rosu 21.05.2021

Piaţa imobiliară a retailului alimentar a rezistat incertitudinii economice, pandemia de COVID-19 oferind noi oportunităţi de creştere şi sporind apetitul investitorilor. Această evoluţie ar putea contribui la o revenire a sectorului de retail în piaţa investiţiilor imobiliare, tendinţă ce îşi face simţită prezenţa şi în România. Sectorul de retail a pierdut în ultimii ani din interesul investitorilor, în detrimentul pro­iectelor de birouri şi industriale.  Nici piaţa de investiţii din România nu a făcut excepţie, fiind dominată în ultimii 6 ani de tranzacţiile cu birouri. În 2019, 23% din volume au fost cu spaţii de retail, iar în 2020 ponderea s-a redus la doar 4%.

„Succesul reţelelor de retail alimentar şi implicit al schemelor ancorate de acest tip de magazine se vede şi din datele privind cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, care a crescut cu 2,2% în 2020 în principal datorită creşterii cu 5% a vânzărilor de produse alimentare. În acelaşi timp, ultimul an a marcat ascensiunea unor formate de retail operate de companii locale, precum DCN EU sau La Cocoş, care au reuşit să se poziţioneze cu succes pe o piaţă do­minată autoritar de jucători internaţionali. 

Cu siguranţă performanţa excelentă a acestor magazine va atrage atenţia investitorilor care au fonduri disponibile pentru proiecte de retail“, a declarat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România. Un raport realizat de JLL & Union Investment evidenţiază creşterea tranzacţiilor cu spaţii ocupate preponderent de retaileri alimentari. Ponderea acestora a ajuns în 2020 la 22% din totalul investiţiilor imobiliare în sectorul de retail european, faţă de 6% în 2016. Activele imobiliare închiriate sau deţinute de operatori de retail alimentar, care au atras 6,7 miliarde de euro în 2020, vor continua să fie în atenţia investitorilor şi în 2021.