Rata de dobândă la titlurile de stat cu scadenţă pe 10 ani a crescut cu 2,2%, până la 3,315%

Autor: Mircea Nica 24.05.2021

Rata de dobândă la titlurile de stat cu scadenţă pe 10 ani a crescut cu 2,2%, ajungând la un nivel de 3,315%, la finalul săptămânii trecute, iar spreadul de dobândă a ajuns al 1,585 puncte procentuale, în creştere cu 2,6%, cel mai ridicat nivel de la final de februarie 2020, potrivit unei analize realizate de Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică în cadrul Băncii Transilvania.

„Piaţa titlurilor de stat din România a reacţionat la climatul macro-financiar internaţional şi la factorii interni. Astfel, se evidenţiază majorarea ratei de dobândă la titlurile de stat pe scadenţă 10 ani, spre maximul din martie. Considerăm că piaţa titlurilor de stat din România va fi influenţată în perioada următoare de evoluţiile din pieţele financiare internaţionale“, conform analizei Băncii Transilvania.