Marile companii ar putea fi puse la zid: G7 se pregăteşte de un acord pentru impozitarea giganţilor

Autor: Dorin Oancea 24.05.2021

Cele şapte ţări cele mai industrializate din lume (G7) sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la impozitarea companiilor multinaţionale, deschizând calea pentru o înţelegere globală care ar urma să fie adoptată în acest an, anunţă Financial Times, citat de Reuters.

Un acord G7 ar putea fi încheiat vineri, după ce s-au înregistrat progrese în ultimele zile, a spus FT.

Dacă un acord va fi convenit informal de miniştrii de finanţe, liderii G7 ar putea să-l semneze în mod oficial la summitul G7 din 11-13 iunie, generând un plan pentru cele 135 de naţiuni incluse în cadrul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.