Producătorul de medicamente Terapia colaborează cu producătorul de cosmetice Farmec pentru a fabrica dezinfectant

Autor: Georgiana Mihalache 24.05.2021

Farmec Cluj, cel mai mare producător român de cosmetice, va pune la dispoziţie liniile de ambalare pentru Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din ţară, pentru a fabrica dezinfectantul Igenosept Terapia.

Nu este prima colaborare între cele două fabrici locale, care în urmă cu doi ani s-au unit pentru a crea o clasă de elevi în învăţământul dual.

„Încă de la debutul pandemiei, cererea pentru dezinfectanţi a crescut constant datorită măsurilor de igienă luate în contextul actual, iar prin acest parteneriat ne dorim să venim în sprijinul populaţiei, al utilizatorilor industriali şi al profesioniştilor din domeniul sănătăţii, prin facilitarea şi asigurarea accesului la un produs eficient, esenţial în lupta împotriva COVID-19. Parteneriatele de acest gen, între companiile care fabrică în ţară, vor ajuta România să treacă mai repede peste pandemie, vor genera inovaţie şi valoare adăugată pentru sistemul sanitar, atât de încercat în această perioadă şi nu în ultimul rând, vor ajuta economia, care are nevoie de efortul tuturor pentru a-şi reveni rapid în 2021”, a spus Dragoş Damian, CEO Terapia.

Igienosept Terapia este un produs destinat igienei mâinilor, care asigură un triplu efect: bactericid, fungicid şi virulicid, dar şi proprietăţi de emoliere şi hidratare.

Proprietăţile de distrugere/combatere a bacteriilor, fungilor şi virusurilor au fost demonstrate prin teste şi certificări obţinute din partea unor organisme abilitate din ţară şi străinătate, Igienosept Terapia fiind avizat ca biocid de Institutul Cantacuzino.

Produsul dezinfectant va fi disponibil în farmacii şi spitale, sub formă de soluţie, în recipiente adaptate fiecărei nevoi: flacon cu pulverizator, flacoane de un litru sau canistre de cinci litri.

„Farmec şi Terapia au o colaborare îndelungată pe mai multe planuri şi mi se pare firesc să ne unim forţele în beneficiul societăţii, atunci când resursele şi know-how-ul nostru se completează şi potenţează. În contextul pandemiei, este cu atât mai necesar să ne sprijinim reciproc, producătorii români, fiind un câştig pentru toată lumea: pentru mediul economic local şi pentru întreaga populaţie deopotrivă. Compania noastră continuă producţia dezinfectanţilor proprii pentru uz personal şi medical şi susţine fabricarea biocidelor Igienosept de la Terapia, punând la dispoziţie liniile de ambalare. Astfel, susţinem piaţa produselor româneşti în mod concret, în scopul unui bine comun”, a spus Mircea Turdean, Director General Farmec.