Încrederea analiştilor în economie este la maximul ultimilor 6 ani: PIB-ul creşte cu peste 5% în 2021, însă inflaţia şi dobânzile cresc, iar cursul depăşeşte 5 lei pentru un euro

Autor: Răzvan Botea 30.05.2021

♦ Analiştii financiari estimează un deficit bugetar de 7% din PIB în 2021, cu o creştere economică de 5,1% ♦ Rata inflaţiei ar urma să ajungă la  3,53% în următoarele 12 luni.

Indicatorul de încredere al CFA România a crescut la 70,7 puncte, cel mai înalt nivel din 2015 încoace. Consolidarea încrederii analiştilor financiari în economia românească, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România, vine pe fondul evoluţiei peste aşteptări a economiei româneşti în primul sfert din 2021, dar şi de evoluţia pandemiei din ultima perioadă.

„Pare că revine puternic încrederea în economie. Cred că a fost ajutată şi de datele macro din primul trimestru al anului şi de perspectiva ca această criză medicală să se termine. Numărul de cazuri scade puternic şi pacienţii internaţi la ATI. Pare că ieşim, cel puţin pentru următoarea perioadă, din criza medicală”, spune Adrian Codirlaşu.

Astfel, indicatorul de încredere macroe­conomică al CFA a crescut cu 10 puncte în aprilie, de la 60,7 puncte. Spre comparaţie, în martie 2020, la începutul crizei, indicatorul de încredere al CFA era la 20,8 puncte. Creşterea din aprilie a venit atât pe fondul creşterii componentei de anticipaţii, cât şi datorită creşterii indicatorului de condiţii curente.

„Atât componentă de anticipaţii, cât şi întregul indice a crescut substanţial, cumva corelat şi cu anticipaţiile de creştere economică”, mai spune Adrian Codirlaşu.

Analiştii financiari din CFA România anticipează o creştere puţin mai accelerată a inflaţiei decât în sondajul anterior şi prognozează o inflaţie de 3,54% an/an în mai 2022. De asemenea, cursul de schimb euro-leu ar ajunge la peste 5 lei pentru un euro în următoarele 12 luni, potrivit aşteptărilor analiştilor financiari.

„Rămâne de asemenea anticipaţia de majorare a inflaţiei. A crescut puţin inflaţia anticipată de la 3,4 la in jur de 3,5%. Au revenit aceste anticipaţii de peste 5 lei pentru un euro. Vedem deficitele gemene şi probabil, pentru a se echilibra deficitul comercial, ar ajuta o depreciere a leului”, este de părere Adrian Codirlaşu.

Peste 80% dintre participanţii la sondajul CFA prognozează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9470 lei pentru un euro, în vreme ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0062 lei pentru un euro.

„În ceea ce priveşte dobânzile la lei, analiştii financiari sunt de părere că vor creşte: Dobânzile sunt văzute în creştere şi sunt în concordanţă cu anticipaţiile de creştere a ratei inflaţiei. O creştere a inflaţiei presupune şi o creştere a ratei de dobânda nominală. Creşterea este văzută în special pentru dobânzile pe termen scurt”, mai comentează Adrian Codirlaşu.

Analiştii financiari sondaţi de CFA văd un deficit bugetar de 7% din PIB în 2021 şi o creştere economică de 5,1%, prognoză revizuită în sus de la ultima sondare. Cea mai pesimistă prognoză este de creştere economică de 3%, în vreme ce cea mai optimistă prognoză CFA este de creştere de 7%. De asemenea, analiştii care au răspuns la sondaj sunt de părere că, în 12 luni, datoria publică va ajunge la 52% din PIB. România va adera la zona euro în 2030, mai arată sondajul CFA România.

Impactul pandemiei în economia românească se va resimţi până în trimestrul al patrulea din 2022, sunt de părere cei mai mulţi dintre respondenţii studiului CFA.