Banca Transilvania, la o capitalizare record de 3,2 miliarde de euro la Bursă

Autor: Liviu Popescu 26.05.2021

Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România, ajunge la o capitalizare record la Bursa de la Bucureşti în contextul în care investitorii anticipează că presiunile inflaţioniste, determinate de creşterea consumului, ar putea aduce o creştere a dobân­zilor, ceea ce se va reflecta în bilanţurile băncilor.

Astfel pe parcursul şedinţei de tranzacţionare din 25 mai 2021 banca de la Cluj a atins o capitalizare record de 15,9 miliarde de lei (3,2 mld. euro), în contextul unei aprecieri de 1,5% pentru preţul unei acţiuni, la 2,77 lei pe unitate, pe o piaţă în scădere cu 0,15%.

Potrivit BNR, noua prognoză de inflaţie, anunţată săp­tă­mâna trecută, este de 4,1% până la final de 2021, în creştere de la 3,4%. În prezent rata inflaţiei este de 3,24%.