Ultimele strigări pentru cei care vor în 2021 dividende de la companiile din prima ligă bursieră: randamente de la 2% la Digi la 7% pentru Conpet. Cei 10 emitenţi analizaţi ar urma să distribuie acţionarilor dividende cu randamente de la 1,1% la 15,7%

Autor: Tibi Oprea 30.05.2021

♦ Investitorii mai pot beneficia de dividende de la 10 companii din BET ♦ Cei 10 emitenţi analizaţi ar urma să distribuie acţionarilor dividende cu randamente de la 1,1% la 15,7%. ♦ Transelectrica, cu două propuneri, şi TeraPlast aşteaptă aprobarea acţionarilor. ♦ Banca Transilvania, TeraPlast şi Purcari ar urma să distribuie şi acţiuni gratuite.

Electrica, Digi Communications, Conpet Ploieşti, Nuclear­elec­trica şi Romgaz au săptămâna viitoare datele în care in­ves­titorii încă pot cumpăra acţiuni pentru a beneficia de dividende cu ran­damente cuprinse între 2% şi 7,4%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza preţului de închidere ale acţiunilor din 25 mai şi a datelor publicate de companii la BVB.

O parte din companiile incluse în indicele principal BET al Bursei de la Bucureşti au depăşit perioada în care investitorii mai pot achiziţiona acţiuni pentru a beneficia de dividend. Au mai rămas 10, care au sau aşteaptă aprobarea acţionarilor pentru distribuirea unor dividende cu randamente de la 1,1% la 15,7%.

Pe de altă parte, Banca Transilvania, TeraPlast Bistriţa şi Purcari Wineries au supus aprobării acţionarilor şi acordarea de acţiuni gratuite prin capitalizarea profiturilor.