Familia Köber, care deţine brandul de lacuri şi vopsele, are 12 milioane de lei pentru investiţii. „Cele mai importante proiecte se leagă de dezvoltarea de noi capacităţi logistice“

Autor: Alina-Elena Vasiliu 27.05.2021

♦ Pe lângă vopsele, familia Köber activează de aproape două decenii şi pe piaţa de centrale termice murale.

Producătorul de lacuri şi vopsele Köber, deţinut de familia cu acelaşi nume din Neamţ, a bugetat pentru acest an o creştere de 5% a cifrei de afaceri, ceea ce în­seam­nă că bu­sinessul ar urma să ajungă, la sfârşitul acestui an, la 418 milioane de lei. În 2020, compania a avut venituri de 398 de milioane de lei, plus 12% com­parativ cu anul precedent, potrivit informaţiilor transmise de companie în vederea realizării anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie – ediţia 2021, care va apărea pe piaţă în perioada următoare.

„În 2021 împlinim 30 de ani de activitate. Sperăm ca şi în anul 2021 să obţinem rezultate similare, egale cu cele din 2020. Credem că principalele provocări pentru acest an sunt evoluţia pandemiei şi a restricţiilor legate de aceasta, evoluţia preţurilor materiilor prime ţinând cont de creşterea semnificativă a cotaţiilor petroliere şi evoluţia reală a cererii de lacuri şi vopsele“, spun reprezentanţii Köber.