Unde este România educată în PNRR? PNRR prevede construirea a doar trei campusuri şcolare, dar România are nevoie de 100, adică cel puţin 2 în fiecare judeţ. „Avem o oportunitate majoră de a face campusuri acum cu aceşti bani, pentru că bugetul nostru nu are bani“

Autori: Alexandra Matei , Ramona Cornea 27.05.2021

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prevede construirea a doar trei campusuri şcolare, dar România are nevoie de 100 de campusuri noi, adică cel puţin două în fiecare judeţ, afirmă Liviu Constandache, fondator al Asociaţiei pentru Promovarea Educaţiei Deschise.

„Citind programele de guvernare ale tuturor partidelor, văd că sunt sute de campusuri, mii de şcoli. Când citeşti PNRR-ul, descoperi că sunt trei campusuri în toată ţara, în condiţiile în care România are nevoie de cel puţin două campusuri în fiecare judeţ. Avem o oportunitate majoră de a face campusuri acum cu aceşti bani, pentru că bugetul nostru nu are bani“, a spus Liviu Constandache în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii de business ZF Live.

Teodor Frolu, arhitect şi specialist în sustenabilitate, susţine necesitatea unei schimbări majore în educaţie şi crede că se poate face prin PNRR.

„Trebuie o schimbare majoră, iar PNRR vorbeşte despre o reformă. (...) Genul acesta de campus şcolar în mediul urban şi rural este un exemplu perfect de infrastructură care vine cu o reformă masivă în cadrul sistemului de educaţie“, a spus el.