Pot fi finanţele unei ţări mai bune decât ţara?

Autor: Sorin Pâslaru 28.05.2021

Înmulţirea listărilor la bursă prin diverse instrumente - acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat  - indică în sfârşit faptul că economia României începe un proces de sofisticare de care avea nevoie de încă acum 20 de ani.

Dar suntem încă într-o structură mult diferită faţă de ceea ce se întâmplă în Europa de Vest.

Întârzierea istorică în dezvoltare nu a putut fi recuperată şi încă nu poate fi aşa cum se spera, cu toate că, aparent, condiţiile „experimentului“ au fost îndeplinite.

„Fierberea“ de pe Bursa de Valori de astăzi, când în fiecare zi sunt anunţate noi listări, pe de o parte, iar de pe altă parte, apariţia unei clase de investitori profesionişti care urmăresc constant noile oportunitaţi, plus fondurile de pensii şi fondurile mutuale ca stâlpi instituţionali ai acestui eco-sistem, ar fi trebuit să apară teoretic încă de la programul de privatizare în masă din anii 90, când s-au împărţit populaţiei acţiuni.

Mii de companii de lactate, de carne, toată industria românească a fost adusă forţat la bursă, însă tot procesul a fost practic complet artificial  şi nimic din ceea ce se presupunea teoretic atunci  - că noii acţionari privaţi vor determina compe­titivitatea fostelor companii de stat -  nu s-a întâmplat.

Crearea cadrului necesar de funcţionare a unei burse de valori, a unei bănci centrale independente şi a pieţei financiare în general nu a adus în scena şi actorii propriu-zişi. Au fost decenii întregi ca o scenă goală, cu scenariul piesei scris, dar în care pur şi simplu lipseau actorii:  societăţi private care să vină să se listeze la bursă, bănci care să alerge după clienţi, tranzacţii cu cereale la bursa de mărfuri spre exemplu.

Toate aceste „butaforii“ instituţionale au început în ultimii ani să prindă viaţă şi în sfârşit vedem ceva mişcare. Companii care au crescut în umbră, precum cea care îşi desfăşoară oferta publică chiar în aceste zile, compania de transport TTS, au plecat la drum tocmai pornind de la o societăţi  cotate pe piaţa Rasdaq. Drumul este însă foarte lung. La bursă, spre exemplu, cu doar 10 mil. euro media tranzacţiilor zilnice, piaţa locala este de 20-30 de ori mai mică decât cea din Polonia şi mai departe în Vest. Pe piaţa bancară, ponderea creditelor în produsul intern brut, principalul indicator al intermedierii financiare, este de sub 30%, faţă de peste 150% media din Uniunea Europeană. În asigurări, de asemenea cu doar 2% din PIB ponderea pieţei a primelor brute subscrise anual, dezvoltarea este foarte departe de ceea ce se întâmplă în Germania sau Franţa, unde asigurările au o pondere de peste 10-15% din PIB.

N-ai ce credite şi asigurări să-i dai şi cui, în condiţiile în care România are cel mai redus număr de întreprinderi la mia de locuitori şi capitalul local abia s-a înfiripat.

Pe de altă parte, cu toate că practic nu prea au ce supraveghea şi nivelul de sofisticare al economiei româneşti este departe de cel al unei economii dezvoltate, instituţiile din fruntea sectorului financiar au dobândit în timp o aură şi o şi percepţie de „turn de fildeş“, în realitate fiind împănate cu politicieni şi odrasle de politicieni la fel ca oricare instituţie publică din România.

De aceea, este de mare mirare cum de a fost atâta lume oripilată de o numire recentă a unui ex-prim-ministru în cadrul uneia dintre aceste instituţii. Poţi avea o economie atât de proastă şi instituţii de supraveghere a sectorului financiar atât de bune, aşa cum se pare că se perpetuează un mit în România de azi?

Poţi avea un sector financiar care să funcţioneze atât de bine în condiţiile în care economia este penultima din Uniunea Europeană? De unde până unde această insularizare instituţională şi sectorială, în condiţiile în care banii reprezintă sistemul circulator al organismului economic şi e clar că atunci când acest organism nu funcţionează cum trebuie -  ceea ce este foarte valabil pentru economia românească care mai are un lung drum de făcut până la a fi considerată o economie dezvoltată -  atunci responsabil pentru această nefuncţionare este şi sistemul financiar.

Nu poţi accepta că ştii sa administrezi un buget de 90 de miliarde euro cât este bugetul consolidat al României, dar toată lumea rămâne trăznită când accesezi „turnul de fildeş“ ale instituţiei de supraveghere financiară.

Neglijarea asigurării de competenţe pentru conducerea economiei reale, refugiul în câteva instituţii financiare al celor care chiar mai ştiau despre ceea ce ar trebui făcut nu au adus aşteptatul salt spre dezvoltarea economiei. Nu pot fi finanţele unei ţări mai bune decât ţara.