Combinatul chimic Chimcomplex, profit de 119 mil. lei şi afaceri de 497 mil. lei în T1/2021. Raliu de 19% al acţiunilor la bursa de la Bucureşti

Autor: Liviu Popescu 31.05.2021

Cu 19% s-au apreciat pe parcursul şedinţei de tranzacţionare din 28 mai 2021 acţiunile combinatului Chimcomplex Borzeşti Oneşti (CHOB), de la 7,5 lei la 8,9 lei pe unitate, în contextul în care compania a raportat înaintea deschiderii bursiere rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2021. Lichiditatea de la finalul săptămânii pe compania care a ajuns la 2,2 miliarde de lei a fost de 644.000 de lei, potrivit datelor BVB.

Astfel Chimcomplex a raportat afaceri de 497 mil. lei în T1/2021, faţă de 307 mil. lei în T1/2020 şi a trecut de la pierderi de 17,3 mil. lei la un profit net de 118 mil. lei. Evoluţia a fost susţinută de producţia record, în special volumele de polioli, care pentru prima dată în istoria CHOB a depăşit valoarea de 10.000 de tone pe lună pe fondul unor preţuri în creştere.