Realitatea marilor investiţii străine: Aproape tot ce a fost proiect mare, de peste 100 mil. euro, a avut în spate şi ajutor de stat. În ultimii 12 ani, statul a oferit ajutor pentru zece fabrici de peste 100 mil. euro

Autor: Cristina Roşca 31.05.2021

Doar două investiţii majore au fost ridicate recent fără sprijin de la stat.

Statul român a finanţat după 2008 zece proiecte de investiţii cu o valoare de peste 100 mil. euro. Toate sunt fabrici dezvoltate de investitori străini.

În ultimii ani, în România au fost începute doar două pro­iecte de investiţii de peste 100 mil. euro, care nu au pri­mit ajutor de stat. Este vorba de fabrica producătoare de MDF a turcilor de la Yildiz Entegre şi de fabrica de bio­eta­nol a Clariant de la Podari, judeţul Olt. Proiectul turcilor e finalizat, pe când cel al Clariant va fi gata în toamna lui 2021.

De asemenea, grupul german Bosch - prin divizia BSH Electrocasnice - a anunţat o fabrică de maşini de spălat la Simeria, un proiect de peste 100 mil. euro pentru care a aplicat şi pentru ajutor de stat. Compania nu a pri­mit ajutorul de stat şi proiectul a fost anulat.

Repre­zentanţii Bosch au declarat că au re­nunţat nu din cauza fap­tului că nu au primit spri­jin de la guvern, ci pentru că nu e nevoie de ca­pa­citate suplimentară de producţie.

Acum, Ministerul de Finanţe a lansat în dezbatere publică o nouă schemă de ajutoare de stat pentru investiţii de peste 500 mil. lei (100 mil. euro), vizând atragerea a 15 proiecte de mari dimensiuni. Bugetul maxim al schemei este de 3,75 mld. lei (750 de milioane de euro), din care suma anuală este de 750 mil. lei (150 mil. euro). Cine ar putea beneficia?

„Plafonul de 500 mil. lei este uriaş. Nu cred că sunt firme româneşti care ar putea să se încadreze“, spune Mircea Turdean, executivul care conduce Farmec Cluj, cel mai mare producător local de cosmetice. El este şi acţionarul companiei.