Leroy Merlin modernizează magazinul din Colosseum, cel mai vechi al reţelei de pe piaţa locală, deschis acum zece ani. Leroy Merlin va deschide în primul trimestru din 2022 următorul său magazin din România, la Braşov
Autor:
Alina-Elena Vasiliu
01.06.2021
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin pregăteşte pentru finalul acestui an investiţii în modernizarea magazinului pe care îl are în centrul comercial Colosseum, prima unitate a companiei de pe piaţa locală, care va împlini zece ani de la inaugurare în septembrie 2020.
„Este cel mai bun magazin al nostru ca vânzări, avem acolo peste un milion de clienţi anual. Evident, acest trafic intens a făcut ca magazinul să aibă acum nevoie de o renovare, pe care o vom face la sfârşitul anului. Magazinul va rămâne deschis pe parcursul acestui proces“, spune Frédéric Lamy, CEO al Leroy Merlin.