Mugur Isărescu, BNR: Monedele digitale, impactul schimbărilor climatice şi al digitalizării asupra economiei, domenii cu controverse aprinse, sunt tot mai mult în atenţia băncilor centrale

Autor: Mircea Nica 09.06.2021

„La BNR ne adaptăm din mers noilor situaţii, ne organizăm pentru a vedea cum să abordăm aceste subiecte“.

Domenii controversate precum monedele şi activele digitale, impactul schimbărilor climatice şi al digitalizării asupra economiei, sunt tot mai mult atenţia băncilor centrale, a spus ieri Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în cadrul prezentării raportului Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială (CNSM) privind finanţările verzi.

„Ele nu sunt tratate încă unitar nici în universităţi, nici în cercurile de specialitate. Controversele în aceste domenii sunt deseori aprin­se. Monitorizarea lor, în această fază, re­cla­mă expertiză, experienţă diversă şi echipe multidisciplinare care includ, alături de specialişti în economie, oameni cu cu­noştinţe şi experienţă în alte domenii“, a menţionat Isărescu.